Ilie Bolojan: Am semnat azi contractul de finantare pentru extinderea si modernizarea ambulatoriului de la Spitalul Judetean
Stiri Oradea

Ilie Bolojan: Am semnat azi contractul de finantare pentru extinderea si modernizarea ambulatoriului de la Spitalul Judetean

Primarul Ilie Bolojan a anuntat azi semnarea contractului de finantare pe fonduri europe pentru extinderea ambulatoriului de la Spitalul Judetean Oradea, dar si a construirii unui nou corp de cladire destinata Unitatii de Primiri Urgente.

Am semnat azi contractul de finanțare pe fonduri europene în vederea extinderii ambulatoriului Spitalului Județean. Vom construi o clădire nouă, lipită de partea din față a spitalului. În cursul lunii iulie, se va demara procedura de licitație, în toamna acestui an vom avea un constructor și ne propunem ca cel târziu în primăvară să demarăm lucrările de extindere a ambulatoriului, care vor dura 2 ani“, a scris Ilie Bolojan pe facebook.

Extinderea clădirii se va face pe latura vestică și nordică, ocupând o porțiune din platforma existentă de acces auto și parcare, precum și o parte din spațiul verde dintre platforma de acces și parcare și drumul de acces în spatele terenului. Zona de recepție, policlinica-ambulator, zona administrativă și zona ATI din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgențe Oradea se află în corpul B și corpul A al spitalului. Aceaste unități nu mai corespund cerințelor actuale și numărului mare de pacienți. În vederea îmbunătățirii calității serviciilor medicale este necesară o lucrare de restructurare spațio-functională și o suplimentare a spațiilor cu funcțiunile necesare. În consecinţă, este necesară realizarea unui nou corp de clădire, a cărui organizare funcțională se propune în următorul fel:

  • nivelul -1 sau demisol va deservi zona de recepţie,
  • nivelele -1, 0 si +1 vor fi destinate zonei de policlinică-ambulator,
  • nivelul +2 va fi destinat zonei administrative,
  • nivelul +3 va deservi zona ATI.

La demisol se propune extinderea zonei de acces principal în spital, care să cuprindă birouri de internări și externări, fișier, garderobă, cameră server, birou de asistență socială, o cafenea, depozit, cameră de curățenie, grupuri sanitare și  trei lifturi. De asemenea, se va amenaja o zonă de vestiare pentru pacienți cu unitate de igienizare, vestiare pentru cadrele medicale, cabinete de consultații și o zonă de acces separat, direct din exterior, pe latura vestică, pentru cabinetele de boli infecțioase și pneumologie.

La parter (nivelul 0) se propune amenajarea unei zone de policlinică-ambulator, a cărei legătură cu corpul B existent se va realiza printr-o pasarelă cu o lățime interioară de 3,65 m și o lungime de 4,69 m. Aici vor funcționa următoarele secții: Ortopedie, Chirurgie Toracică, Vasculară și Cardiovasculară, Medicină Internă, Endocrinologie, Neurologie, Reumatologie, Cardiologie, Neurochirurgie, Chirurgie Plastic, Chirurgie și Urologie.

Nivelul +1 va fi amenajat similar cu parterul și va cuprinde următoarele secții: Gastroenterologie, Oftalmologie, Psihologie, Oncologie, ORL, BMF/Chirurgie dentoalveolara, Diabetologie, Dermatologie, Nefrologie, Alergologie, Medicina Sportivă și Medicina Muncii.

La nivelul +2 se propune amenajarea zonei administrative cu zona de secretariat, spații destinate personalului administrativ, cu sală de mese și grupuri sanitare.

La nivelul +3 se propune amenajarea noii secții ATI cu 22 de boxe cu câte un pat, realizate prin pereți din sticlă pe structură metalică, grupuri sanitare, depozite pentru curățenie și echipamente și zone de supraveghere. Legătura cu restul spitalului se va realiza exclusiv prin pasarela propusă, care face legătura atât cu corpul B cât și cu corpul A existent.

Valoarea totală a investiţiei este de 11.266.778,16 euro, TVA inclus. Din această sumă, valoarea eligibilă este de 2,3 milioane euro, contribuția orașului fiind de 2%.

Ilie Bolojan a precizat ca licitatia va incepe in cursul lunii iulie, iar lucrarea ar trebui sa fie finalizata in 2 ani: “În cursul lunii iulie, se va demara procedura de licitație, în toamna acestui an vom avea un constructor și ne propunem ca cel târziu în primăvară să demarăm lucrările de extindere a ambulatoriului, care vor dura 2 ani.

loading...