Ghidul de construire în zona montană dezbatut cu un grup de arhitecti ai Ordinului Arhitectilor din Romania si ai facultatii de Arhitectura din Oradea
Stiri Oradea

Ghidul de construire în zona montană dezbatut cu un grup de arhitecti ai Ordinului Arhitectilor din Romania si ai facultatii de Arhitectura din Oradea

noriel.ro

Azi, 17 februarie, a avut loc o întâlnire de lucru pe tema Ghidului de construire în zona montană. Au participat președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, vicepreședintele CJ Bihor Mircea Mălan, Arhitectul Șef al Județului Ioana Filip, decanul Facultății de Construcții, Cadastru și Arhitectură prof. univ. dr. Marcela Prada, reprezentanți din teritoriu ai Grupului de Lucru Rural al Ordinului Arhitecților din România (OAR), și alți arhitecți.

 În cadrul întâlnirii s-a analizat actualul ghid pus în transparență decizională și s-a discutat despre modelul propus de OAR, Ghidul de Arhitectură pentru încadrarea în specificul local din mediul rural, zona Crișana – munte.

,,Urmează să identificăm concret Unitățile Administrativ – Teritoriale din zona montană din județ pentru care acest ghid va putea fi un instrument util care să le paveze drumul spre viitor. Această colaborare între Consiliul Județean Bihor și mediul de specialitate ar putea fi o bază solidă pentru ca acest ghid să fie adoptat de primăriile din județ ce se încadrează în zona montană”, a declarat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Grupul de arhitecți, reprezentanții Grupului de Lucru Rural al OAR precum și Facultatea de Construcții, Cadastru și Arhitectură și-au exprimat disponibilitatea de a colabora atât cu Consiliul Județean Bihor cât și cu autoritățile publice locale din județ pentru ca acest ghid să devină o realitate adaptată fiecărei localități, în funcție de specificul și tradiția locală. Scopul este acela de se stopa construirea haotică în zonele montane și de a se dezvolta turismul fără ca natura, sau chiar specificul local tradițional, să fie afectate.

decathlon.ro

Ghidul de construcție în zona montană a județului Bihor se află în transparență decizională, urmând ca în această primăvară să fie votat într-o ședință ordinară a Consiliului Județean.