Gata cu indulgenta! Primaria Oradea incepe executarea silita a restantierilor la plata amenzilor si a impozitelor locale
Stiri Oradea

Gata cu indulgenta! Primaria Oradea incepe executarea silita a restantierilor la plata amenzilor si a impozitelor locale

chilipirul-zilei.ro/

Primăria Oradea a demarat, începând cu luna noiembrie 2021, o amplă acțiune de executare silită a restanțierilor la plata impozitelor și taxelor locale aferente bugetului local, conform prevederilor legale din Codul de procedură fiscală.

Acțiunea are în vedere recuperarea impozitelor, taxelor locale și a amenzilor, neachitate la termenele de plată, de către persoanele fizice și juridice.

Pentru desfășurarea acțiunii de executare silită vor fi parcurse următoarele etape:

  1. a) Comunicarea somației și a titlului executoriu, referitoare la totalitatea datoriilor pe care debitorii le au față de bugetul local, însoțite de un proces-verbal privind cheltuielile de executare silită, prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Comunicarea se va face și prin fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanță, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia, în cazul în care contribuabilul a solicitat expres acest lucru.

decathlon.ro

Dacă comunicarea nu a fost posibilă prin modalitățile enumerate mai sus, aceasta se realizează prin publicitate, prin afișarea, concomitent la sediul organului fiscal, cât și pe pagina de internet a instituției a unui anunț în care se menționează că au fost emise somația și titlul executoriu pe numele debitorilor, considerându-se că s-a realizat comunicarea în termen de 15 zile de la data afișării anunțului.

  1. b) În cazul în care după aceasta etapă sumele restante nu vor fi achitate, se va proceda la instituirea popririi asupra disponibilităților bănești ale debitorilor (salarii, pensii, etc.), precum și poprirea conturilor bancare.
  2. c) Pentru recuperarea sumelor rămase neîncasate după etapa de poprire se va proceda la sechestrarea bunurilor mobile și/sau imobile deținute de debitori, bunuri ce vor fi valorificate ulterior prin vânzare prin licitație publică.

De menționat faptul că suma restantă minimă avută în vedere la demararea acţiunii de executare silită este de 50 lei, fiind estimată emiterea a 18.000 somații, în cazul debitorilor persoane fizice, respectiv 500 somații, în cazul persoanelor juridice.