fbpx
Anunțuri publicitare
Gala Comunității Bihorene 2018 si-a desemnat castigatorii
Diverse

Gala Comunității Bihorene 2018 si-a desemnat castigatorii

Fundația Comunitară Oradea a organizat în data de 7 Decembrie 2018Gala Comunității Bihorene – ediția a II-a, găzduită de Hotel Ramada Oradea începând cu ora 17:00, un eveniment unic de premiere născut din dorința de a aduce împreună tot binele care se întâmplă în comunitatea noastră.

Cu fonduri mai mari sau mai mici, de multe ori numai prin voluntariat, oameni cu gânduri bune acționează în beneficiul altora și al comunității. Acțiunile lor, adevărate modele de implicare, se uită sau sunt recunoscute doar în cercuri restrânse. Gala Comunității Bihorene are menirea de a mulţumi, în numele comunităţii, organizațiilor neguvernamentale sau companiilor, persoanelor sau grupurilor de persoane, care s-au implicat în activități pentru comunitate, de a da exemple de bună practică şi de a arăta tuturor că doar împreună putem reuşi.

În urma nominalizărilor venite din partea comunităţii bihorene, s-au acordat următoarele premii:

  • LIDERUL care schimbă lumea  – Mihai Neșu
  • VOLUNTARUL anului – Ionuț Coman
  • ECHIPA anului – Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională – Primăria Oradea
  • EXCELENȚĂ în meserie – Csaba Békési
  • PROIECTUL anului – Toalete ca la carte – Rotary Club 1113 Oradea
  • ONG-ul anului – Asociația D’Apetresii
  • PROMOTOR al culturii și artei – Fundația Rock Filarmonica
  • PROMOTOR al excelenței școlare – Ilie Rus

Juriul care a analizat nominalizările şi a desemnat câştigătorii la fiecare categorie a avut următoarea componenţă:

  1. Ada Gabor – Manager, United Way România – 1 vot
  2. Ștefan Teișanu – Antreprenor, Cluj Cultural Center – 1 vot
  3. Oana Maria Pop – Doctorand, Universitatea Hasselt, Belgia – 1 vot
  4. Ionuț Alexandrescu – Coordonator program, Asociația pentru Relații Comunitare – 1 vot
  5. Călin Păcurar – CEO MyDeck – 1 vot
  6. Lucian Cremeneanu – Jurnalist, Bihoreanul – 1 vot

Secțiunea cea mai dinamică din cadrul evenimentului a fost prezentarea celor 6 proiecte selectate la ediția a VI-a a programului Bursa Talentelor.

  Participanții la Gala Comunității Bihorene au ales să susțină financiar și logistic implementarea lor, arătând încă o dată că facem parte dintr-o comunitate generoasă și implicată activ în creșterea propriului nivel educațional și cultural.

 Bursa Talentelor este un program de granturi dezvoltat de Fundația Comunitară Oradea, prin care se încurajează performanţa tuturor celor înscriși într-o formă de învățământ și care dezvoltă sau vor să dezvolte proiecte ce au ca scop realizarea unor produse novatoare, lucrări de diplomă/doctorat, articole sau cărți, cercetări de piață, participarea la competiții, etc. şi care aduc un plus de valoare comunităţii bihorene.

În total, în cadrul evenimentului s-a adunat suma de 91.421 lei. Pe lângă această sumă, s-au mai realizat donații în natură constând în servicii și materiale necesare implementării proiectelor.

Proiecte și sumele cu care au fost finanțate sunt:

  1. „Povești care schimbă lumea” – inițiatori prof. Albu Anca și prof. Condurache Simona (Colegiul Tehnic Traian Vuia, Oradea) – 8.500 lei
  2. „Start-up Kids” – inițiatori psiholog Dragoș Olimpia și prof. Chira Brîndușa (Asociația Zile colorate) – 18.171 lei
  3. „Open Minds” – inițiatori Ardelean Sebastian, Nirucz Antonio, prof. Illyes Lajos (Colegiul Național Teodor Neș, Salonta) – 10.500 lei
  4.  „Vechile comori ale științei” – inițiatori Kovacs Cezar, Toma George, prof. Popa Bota Violeta (Colegiului Național Samuil Vulcan, Beiuș) – 10.900 lei
  5. „Jurnalism muzical pentru comunitate” – inițiatori Conf. univ. dr. Hotoran Anamaria Mădălina, Conf. univ. dr.  Țârc Mirela – 10.350 lei
  6. „Emoțiile noastre contează” – inițiator psiholog Țirtea Lorena (Asociația Consiliaris) – 13.300 lei

Programul Youth Community care va fi implementat de Fundația Comunitară Oradea începând din 2019 își propune să dezvolte o comunitate de tineri responsabili, cu dorință de dezvoltare continuă, conștienți de nevoile comunității, capabili și dornici să producă, pe lângă bunăstarea personală, schimbări pozitive în comunitate: 16.200 lei.

loading...