FOTO – VIDEO | Oradea va deveni un hub pentru transportul de mărfuri. Lucrarile la centrul intermodal sunt in grafic
Stiri Oradea

FOTO – VIDEO | Oradea va deveni un hub pentru transportul de mărfuri. Lucrarile la centrul intermodal sunt in grafic

Continuă lucrările la infrastructura centrului intermodal, stadiul fizic al acestora ajungând la 35%. Astfel, până acum a fost pregătit amplasamentul, fiind realizate decopertarea stratului vegetal și excavații ale terenului până la cota de fundare.

De asemenea, au fost realizate lucrări la infrastructura celor doua linii de cale ferată, a platformelor betonate și a parcării. Muncitorii au executat straturile de fundare din piatră brută și stratul de formă de balast, iar în prezent se lucrează la compactarea balastului.

Totodată, se lucrează la rețelele de utilități publice, fiind finalizată canalizarea pluvială, precum și fundațiile pentru stâlpii de iluminat.

Municipiul Oradea va deveni un hub pentru transportul de mărfuri

Proiectul prevede construirea a două linii de cale ferată de aproximativ 700 de metri fiecare. Acestea vor fi utilizate pentru încărcarea și descărcarea mărfurilor transportate prin centrul intermodal. Acest proiect mai presupune construirea unei platforme de beton între cele două linii, o clădire administrativă de tip container în care să se desfășoare partea logistică, parcare pentru camioane, împrejmuirea terminalului intermodal, iluminat și racordul la utilități.

Municipiul Oradea va deveni astfel un hub pentru transportul de mărfuri, fiind situat în apropiere de Autostrada Transilvania și drumul expres Oradea-Arad, iar calea ferată Cluj – Napoca – Oradea – Episcopia Bihor va fi electrificată. Centrul intermodal va fi conectat printr-un drum de legătură la E60/DN1. Prin implementarea proiectului, zona va deveni un puternic nucleu economic la nivelul întregii regiuni Nord-Vest.

Centrul va asigura transferul de mărfuri din Oradea și județul Bihor în relația cu statele din vestul Europei, dar și cu alte zone din România. 

Lucrările sunt executate de asocierea formată din SC COSTA VOC IMPEX SRL – lider de asociere și ASFAMIXT SRL – asociat, având o valoare de 47.137.527,55 lei fără TVA.

Ne găsiți și pe Google News