Un incendiu s-a produs in aceasta dimineata, in jurul orei 08:00, la o cladire din Baile Felix. Pompierii s-au prezentat cu operativitate cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și cu ambulanța SMURD a subunității.
Pe langa acestia au fost mobilizate operativ, trei echipaje din cadrul Gărzii de Pompieri 1 Mai, dupa cum infomreaza ISU Crisana intr-un comunicat.
Din informatiile primite, se pare ca era vorba de o cladire dezafectata, iar incendiul produs a fost cauzat de fumat.
Ajunși la locul intervenției în câteva minute de la primirea apelului, pompierii militari au procedat simultan la stingerea incendiului și la verificarea încăperii pentru salvarea eventualelor victime.
Din fericire, nu au existat persoane rănite.
Cercetările efectuate la fața locului au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, fumatul.
Ne găsiți și pe Google News