FOTO/VIDEO | Finanțare câștigată pentru modernizarea Bibliotecii Județene și a celor 3 biblioteci din Sânmartin, Sântandrei și Oșorhei
Stiri Oradea

FOTO/VIDEO | Finanțare câștigată pentru modernizarea Bibliotecii Județene și a celor 3 biblioteci din Sânmartin, Sântandrei și Oșorhei

Proiectul de modernizare și digitalizare a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” și a celor 3 biblioteci din Sânmartin, Sântandrei și Oșorhei a obținut finanțarea prin Programul Național de Redresare și Reziliență, cu un scor de 98,5 puncte.

Investiția prevede extinderea, renovarea și echiparea celor 4 biblioteci, care vor fi transformate în hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale. Valoarea totală a cheltuielilor eligibile este de 20.737.136,30 lei, din care suma nerambursabilă este de 12.715.356 lei, restul reprezentând contribuția Consiliului Județean Bihor.

Până la sfârșitul lunii iulie vom publica procedura de licitație în vederea selectării constructorilor care vor realiza investițiile propuse. Din toamnă vom începe efectiv lucrările. Până la sfârșitul anului viitor lucrările vor fi terminate. Spațiile bibliotecii județene vor fi total reconfigurate, urmând ca zona de lucru cu publicul să fie extinsă. Rețeaua de biblioteci din județul Bihor va deveni până la sfârșitul anului viitor una de hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

La Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” vor fi vizate zonele de parter, etaj I și etaj II.

La parter va fi regândit accesul, vor fi amenajate o cafenea și o terasă exterioară și va fi construit un amfiteatru deschis cu zone de expunere de carte și lift. Spațiile de la acest nivel vor fi dedicate activităților pentru copii, cu un auditorium special conceput, un atelier de creație și ludotecă (colecție de jucării și jocuri). Aici va fi amplasat și fondul de carte pentru cei mici.

La etajul I va fi amenajat un auditorium pentru adulți, săli de lectură, zone pentru training de competențe digitale și zone de expunere cărți. La etajul II proiectul prevede o sală de conferințe, o sală de lectură, mediateca și un studio pentru înregistrări.

Cea de-a doua componentă a investiției o reprezintă digitalizarea bibliotecii. Acest lucru va însemna, printre altele, instalarea a 20 de stații de lucru pentru desfășurarea unor cursuri de formare în domeniul digital și achiziționarea unor echipamente performante pentru scanarea cărților.

Vor fi puse la dispoziția publicului și cărți de tip e-book și audio book, dar și săli pentru înregistrări audio, pentru vizionarea și ascultarea unor materiale, precum și alte facilități moderne pentru cititori.

Proiectul tehinc pentru această invesitție a fost aprobat în ședința extraordinară a Consiliului Județean Bihor de joi, 13 iulie.

Ne găsiți și pe Google News