FOTO | Stadiul lucrarilor la cladirile din Padis si Stana deVale, in care vor functiona centre medicale de urgenta
Stiri Bihor

FOTO | Stadiul lucrarilor la cladirile din Padis si Stana deVale, in care vor functiona centre medicale de urgenta

Clădirile în care vor funcționa două centre medicale de urgență la Padiș și Stâna de Vale au ajuns la un stadiu fizic al lucrărilor cuprins între 50 și 60%.  

La Padiș, construcția se află în faza de finisaje interioare și lucrări la instalația termică și electrică, iar după această etapă urmează montarea instalațiilor sanitare. La clădirea de la Stâna de Vale, constructorii încep în această săptămână lucrările la finisaje interioare.

Centru Medical de Urgenta Padis:

La finalizarea construcțiilor și dotarea acestora cu mobilă și echipamente medicale, centrele vor fi date în folosința Serviciului Județean Salvamont Salvaspeo Bihor.

Fiecare centru de urgență are prevăzută o suprafață utilă de 163 de metri pătrați, cu parter și mansardă. Accesul va fi realizat printr-o terasă acoperită, dotată cu o rampă pentru accesul tărgii. La parter va exista un cabinet medical, o sală de ședințe, o zonă de depozitare și grup sanitar. La nivelul mansardei vor fi amenajate două dormitoare pentru angajați, cu 2, respectiv 3 paturi.

interlink.ro

Centrele de urgență vor fi dotate cu echipamente de căutare și salvare performante interconectate cu sistemul de telemedicină folosit și de spitalele din județ. Cele două noi amplasamente și dotările aferente vor facilita acțiunile de salvare în zonele greu accesibile. Totodată, interconectarea la sistemul de telemedicină face posibilă intervenția promptă în situațiile grave, salvând astfel mai multe vieți.

Centru Medical de Urgenta Stana de Vale:

Executantul proiectului este Asocierea SC VUTAN INSTALAȚII SRL și SC COFIDO SRL. Valoarea contractului pentru realizarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor este de 1.739.000 lei, fără TVA. Termenul de execuție este de 12 luni de la data semnării ordinului de începere a lucrărilor.

Vă reamintim că centrele medicale de urgență fac parte din proiectul transfrontalier RO-HU 449, IPHEALTH – „Proiect integrat pentru dezvoltare durabilă în zona montană a județului Bihor, îmbunătățirea accesului și dezvoltarea serviciilor de sănătate în cazul intervențiilor medicale în situații de urgență”, finanțat cu fonduri europene. Investiția este realizată de către Consiliul Județean Bihor în parteneriat cu Autoguvernarea Locală Berettyóújfalu, U.A.T. Oradea, U.A.T. Marghita, U.A.T. Salonta, U.A.T. Aleșd, U.A.T. Beiuș, Universitatea Oradea, Salvamont Bihor,  Spitalul „Gróf Tisza István” și ISU „Crișana”.

Proiectul IPHEALTH, finanțat în cadrul Programului Interreg V-A România – Ungaria 2014-2020, prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), completat de co-finanțarea națională a celor două State Membre, România și Ungaria, are un buget total în valoare de 9 717 383,06 Euro, din care 7 987 250,81 Euro de la FEDR (Fondul European de Dezvoltare Regională).

Mai multe detalii despre proiectul IPHEALTH găsiți pe website-ul dedicat acestuia: https://iphealth.ro/

Ne găsești și pe Google News