Florin Birta: Proiect european pentru achizitionarea de echipamente de protectie sanitara pentru elevii care vor incepe scoala pe 8 februarie
Stiri Oradea

Florin Birta: Proiect european pentru achizitionarea de echipamente de protectie sanitara pentru elevii care vor incepe scoala pe 8 februarie

Primarul Florin Birta a prezentat în cadrul conferinței de presă de azi, 14 ianuarie, detalii legate de un proiect depus de Primăria Oradea pe Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020, proiect al cărui obiectiv este achiziționarea echipamentelor necesare pentru asigurarea protecției sanitare a elevilor și profesorilor din școlile orădene în contextul pandemiei de Covid -19.  

Acest proiect este legat de iminenta deschidere a școlilor, care sper că se va întâmpla în 8 februarie, așa cum s-a anunțat, odată cu începerea semestrului II. Astfel, ne pregătim pentru începerea școlii prin depunerea unui proiect pe Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 9 – Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de Covid 19 și vrem să dotăm toate cele 73 de unități de învățământ preuniversitar de stat care au personalitate juridică – aici fiind incluse și unitățile arondate acestora – cu toate echipamentele de protecție necesare pentru ca elevii și profesorii din Oradea să își poată desfășura activitatea în siguranță”, a precizat primarul Florin Birta.

Acest proiect va permite dotare școlilor și grădinițelor din Oradea cu un pachet compus din: aparat pentru dezinfecția și sterilizarea aerului din sala de clasă, termomeru digital de scanare la distanță a temperaturii corporale amplasat la fiecare intrare și ieșire din unitate conform fluxului de circulație specific, dozatoare cu dezinfectant de mâini amplasate pe coridoarele de trecere și la intrarea în clădire, baterii lavoar dotate cu senzor, care să nu necesite atingere, pentru toate grupurile sanitare din fiecare școală, dozatoare cu săpun lichid de mâini prevăzute de asemenea cu senzori, dispenser rolă cu prosop textil sterilizabil în fiecare grup sanitar, dar și alte materiale de dezinfecție necesare pentru sălile de clasă.

Cel mai important echipament este aparatul destinat dezinfecției și sterilizării aerului din sala de clasă, care este practic o lampă bactericidă cu ultraviolete cu sterilizare în flux de aer. Numărul de lămpi necesare pentru fiecare clasă va fi calculat în funcție de suprafața acesteia. O sală de clasă va putea beneficia de unul sau două astfel de aparate. Acestă lampă va realiza dezinfecția aerului cu un flux de radiații ultraviolete, care se va realiza într-un compartiment/într-o cameră din interiorul acestui aparat, aerul contaminat fiind trecut printr-un filtru care reține praful și alte particule contaminate. Intensitatea radiației ultraviolete și timpul în care aerul e reținut în camera de dezinfecție vor fi  reglate, astfel încât aerul evacuat să fie lipsit de microorganisme.

Valoarea totală a proiectului este de 2,8 milioane de euro.

Semnarea contractului de finanțare este estimată pentru luna martie 2021, însă achiziția echipamentelor va fi începută de luna viitoare, pe baza unei clauze suspensive, urmând ca într-un termen cât mai scurt, undeva în aprilie – mai să avem semnat contractul de achiziție și să putem începe dotarea școlilor din Oradea. Trebuie să avem în vedere că acest virus nu va dispărea de pe o zi pe alta, astfel încât pentru perioada cât mai rămâne din acest an școlar, dar și pentru anul viitor, siguranța preșcolarilor, elevilor și profesorilor din Oradea să fie asigurată și aceștia să poată merge la școală în condiții optime”, a încheiat primarul Florin Birta.