Florin Birta: Pasajul de la Universitate ar putea fi finalizat la sfarsitul acestui an
Stiri Oradea

Florin Birta: Pasajul de la Universitate ar putea fi finalizat la sfarsitul acestui an

Viceprimarul Florin Birta a suținut azi, 11 august, o conferință de presă în teren, pe unul dintre cele mai importante șantiere la care se lucrează acum în Oradea, reamenajarea intersecției prin pasajul denivelat între drumul de centură al Municipiului Oradea și strada. Universității.

La conferința de presă a participat și Emanuel-Iohan Reitmaier, director tehnic pe zona de vest al SC Porr Construct SRL, firma care execută aceste lucrări.

Conferinţa de presă a marcat un moment important al lucrărilor: începerea forării celor 48 de piloți care vor susține grinzile pasajului. Pentru început, se vor fora 5 piloți de probă, așa cum se procedează la orice lucrare de acest gen.

Lucrări finalizate în procent de 51%

Viceprimarul Florin Birta a vorbit despre un avans major al lucrărilor, dacă vremea va fi favorabilă: „Termenul de finalizare a acestui pasaj este aprilie 2021, conform contractului, dar după discuțiile avute cu constructorul, dacă vremea ne va permite, estimăm că spre final de an circulația să se poată face deja pe deasupra pasajului, astfel încât traficul de pe centură să nu mai fie gâtuit. În acest moment, conform graficelor, lucrările sunt finalizate în procent de 51% și se lucrează într-un ritm susținut.”

Lucrările au demarat în octombrie 2019, iar valoarea contractului de lucrări este de 30.103.485,75 lei (fără TVA).

Circulaţia pe şoseaua de centură se desfăşoară cu dificultate în zonă, traficul dinspre Cluj fiind deviat în dreptul cartierului Europa pe străzile Universității și Islazului. Este o soluție temporară, pentru perioada în care firma Porr va lucra la ultimul perete al pasajului.

Până la începerea școlii, disconfortul în trafic va fi eliminat

Chiar dacă am aprobat această soluție pentru 90 de zile, în urma discuțiilor cu reprezentanții firmei, am stabilit ca până la începutul școlii, deci la mijlocul lunii septembrie,  circulația să fie deviată pe bretelele dinspre pasaj, urmând astfel să eliberăm accesul în Cartierul Europa și pe strada Universității”, a completat viceprimarul Florin Birta.

Emanuel-Iohan Reitmaier,  director tehnic pe zona de vest a firmei SC Porr Construct SRL a vorbit despre cel mai mare disconfort în momentul de față, respectiv devierea traficului pe zona rezidențială, strada Universității și a prezentat etapele lucrării, pentru ca acest disconfort de trafic să fie cât mai repede eliminat.

Se dorește ca până la data de 15 septembrie, traficul  să fie redat pe bretelele exterioare, care fac parte din lucrarea pasajului, astfel încât la acel moment traficul să fie scos din zona rezidențială și să se circule din nou pe centura municipiului Oradea.

În primă fază se execută cei 5 piloți de probă, care vor fi testați, apoi se va trece la culeea II care iese din sensul dinspre Cluj, apoi la pila II, pila I și culeea I. Pentru ca până la finalul anului circulația să se poată face pe deasupra pasajului, constructorul și-a propus ca la sfârșitul lunii septembrie să înceapă montajul grinzilor.

Pe sub pasaj va exista o trecere pietonală, iar după finalizarea acesteia, administrația locală va realiza o pistă de biciclete pe strada Universității care va face legătura și cu noua Sală  de Sport Polivalentă, astfel încât după ce vor fi finalizate toate lucrările în zonă, inclusiv accesele pietonale, accesul pe biciclete să devină mult mai facil spre Piața 100.

Ne găsiți și pe Google News