Primarul Florin Birta, a anuntat in aceasta seara ca a semnat astăzi alte 10 contracte de finanțare prin PNRR, care aduc 32,5 milioane de euro pentru municipiul Oradea.
Cele 10 proiecte depuse de Primăria Oradea fac parte din Componenta 5 – Valul Renovării și prevăd lucrări de creștere a eficienței energetice în cazul unor unități de învățământ, precum și pentru două clădiri importante, Maternitatea Oradea, respectiv clădirea administrației publice locale.
„De asemenea, vom realiza un sistem de management al traficului în municipiul nostru, prin achiziționarea de sisteme de transport inteligent, sisteme ce contribuie la îmbunătățirea mobilității locale„, a mai explicat edilul oradean
Până în acest moment au fost semnate, în total, 27 de contracte de finanțare prin PNRR, programe de finanțare gestionate de Ministerul Dezvoltării. Valoarea acestor contracte este de 89,3 milioane euro.
Ne găsiți și pe Google News