Firmele interesate sunt așteptate să-și depună ofertele pentru proiectarea și execuția reabilitării sistemului de termoficare – etapa III – puncte termice
Stiri Oradea

Firmele interesate sunt așteptate să-și depună ofertele pentru proiectarea și execuția reabilitării sistemului de termoficare – etapa III – puncte termice

Firmele interesate sunt așteptate să-și depună ofertele la licitația lansată de Primăria Oradea pentru lucrările de proiectare și execuție necesare reabiltării sistemului de termoficare – etapa III – Puncte termice.

Prin acest proiect se are în vedere reabilitarea a 42 de puncte termice din municipiu, prin modernizarea instalațiilor interioare, monitorizarea parametrilor termici și automatizarea instalațiilor aferente acestora.

Astfel, pe  site-ul instituției www.oradea.ro, secțiunea Licitații, dar și pe www.e-licitatie.ro a fost publicat anunțul de participare nr. CN1042394 din 8.05.2022 privind „Proiectarea și execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul Municipiului Oradea pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislația de mediu și creșterii eficienței energetice – Etapa III – PUNCTE TERMICE, Cod unic: 4230487/2022/31”.

Data limită de depunere a ofertelor în SEAP este 14.06.2022, ora 15:00.

interlink.ro

Informații suplimentare pot fi obținute accesând site-ul www.e-licitatie.ro – anunț de participare CN1042394 din 08.05.2022.

Valoarea estimată este de 49.706.991,13 lei (fără TVA).

Reabilitarea reţelelor și a punctelor termice, cu prioritate a celor identificate ca având pierderi energetice importante, va contribui la reducerea pierderilor în reţele, scăderea consumului de combustibili, creşterea eficienţei energetice și reducerea emisiilor de poluanţi în atmosferă.

În continuarea celor două etape anterioare, etapa a III-a va definitiva reabilitarea rețelei de transport și va consolida reabilitarea și modernizarea SACET Oradea prin reabilitarea de puncte termice și rețele de distribuție.

Sursa de finanţare o reprezintă Programul Operaţional Infrastructură Mare, Axa 7 „Creşterea eficienţei energetice la nivelul sistemului centralizat de termoficare în oraşele selectate” – program dedicat ce vizează continuarea lucrărilor de reabilitare propuse în Master Planurile sistemelor de încălzire centralizată din municipiile: Bacău, Botoşani, Focşani, Iaşi, Oradea, Râmnicu Vâlcea, Timişoara.

Ne găsești și pe Google News