Anunțuri publicitare
Festivalul Copiilor Oradea. Trei zile pline de veselie și culoare
Evenimente

Festivalul Copiilor Oradea. Trei zile pline de veselie și culoare

Festivalul Copiilor Oradea. Cetatea Oradea va găzdui și în acest an cel mai mare festival pentru copii din zonă, transformându-se astfel în principala atracție a orașului, pe parcursul a 3 zile pline de veselie și culoare.

În perioada 31 mai – 2 iunie, sărbătorim copilăria la Festivalul Copiilor Oradea așa cum se cuvine, alături de întreaga familie! Ateliere creative, spectacole și magie, tobogane, activități și jocuri distractive, bunătăți și distracție cât e ziua de lungă!

Festivalul Copiilor Oradea este cel mai colorat și distractiv festival pentru copii din județul Bihor. Un eveniment organizat de Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea), cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea.

CE AM PREGĂTIT PENTRU PETRECERE

Așa cum v-am obișnuit, programul celor 3 zile de festival a fost conceput pentru toate vârstele și va cuprinde spectacole de magie, teatru cu și pentru copii, concerte muzicale, dar și ateliere creative, personaje fabuloase, bufoni regali, baloane uriașe și jocuri interactive.

Tonul distracției se va da de pe scena Festivalul Copiilor Oradea, amplasată în curtea Palatului Princiar. Aici vom putea urmări zilnic spectacole cu povești îndrăgite precum “Hansel și Gretel” (Teatru de păpuși), “Gâlcevile din Chioggia” (Spectacol de teatru cu și pentru copii), Màtyás kiràly lopni megy (Teatru de păpuși în limba maghiară), “Florile și curcubeul” (Teatru de păpuși) sau Povestea prostiei (Teatru de păpuși).

Festivalul Copiilor Oradea. Ne dorim ca ziua de 1 iunie să fie plină de magie, așa că l-am invitat alături de noi pe magicianul Robert Tudor, renumit pentru numerele sale de magie prezentate într-o manieră unică. Robert este cunoscut de către public ca și finalist în show-ul “Românii au talent” și prezentatorul emisiunii “Vocea României Junior”.

Tot de 1 iunie, Ella Bella se întoarce la Oradea și îi invită pe toți copiii “La joacă”! Ella Bella și prietenii ei au creat o poveste magică, plină de suspans și bucuria de a ieși “La joacă” în aer liber, aducând multă veselie prin cântece interactive dar și educative.  

Dacă e petrecere, să fie plină de culoare! Echipa Brilliant Diversity vine la Festivalul Copiilor Oradea ca să ne aducă zilnic multe, multe zâmbete, baloane modelate, sesiuni de pictură pe față și o serie de jocuri interactive.

Creativitate, imaginație și desigur, multă voie bună! Asta se va întâmpla pe parcursul celor 3 zile de festival, în cadrul atelierelor pe care le-am pregătit pentru sărbătoriți. Atelierul de pictură pe sticlă “Palatele orădene”, atelierul de airsoft și tir cu arcul, cel de pictură pe ceramică sau atelierul de marionete – toate îi așteaptă pe cei mici la Festivalul Copiilor Oradea, în curtea Palatului Princiar.

Spre mare bucurie a copiilor, în 1 iunie, Mihai Grăjdeanu îi așteaptă pe cei mici la un atelier de benzi desenate Comics Didactic, plin de fantezie, culori și … imaginație.  

Bufonii regali de la Famous Art revin și ei la Oradea, cu aceeași poftă de distracție însă cu noi provocări și surprize pentru cei prezenți. Mai mult, ei nu vor veni singuri, ci însoțiti de Norișorii Plutitori, personaje spectaculoase care ne vor aduce la Cetate o adevărată magie în mișcare și baloane uriașe de săpun.

În fiecare zi de festival, participanții la eveniment se vor putea bucura de un parc cu jucării și tradiționale, tobogane și jocuri uriașe, bazine gonflabile, un trenuleț electric dar și o pistă pumptrack de 48m lungime, pe care copiii se pot distra în voie cu biciclete și trotinete. Toate acestea vor fi amenajate în prima curte a Cetății, curtea interioară fiind rezervată scenei, zonei food și zonelor de răcoare și relaxare.

Această ediție a Festivalului Copiilor Oradea vine și cu o zonă dedicată sănătății, amenajată de Spitalul Pelican, unde adulții prezenți la eveniment vor putea să îți verifice tensiunea și glicemia, iar pentru copii se va asigura asistență medicală.

PROGRAMUL FESTIVALULUI:

31 MAI

12:00

Capra cu 3 iezi (Spectacol interactiv, Brilliant Diversity)

 

13:00

Florile și Curcubeul (Teatru de Păpuși, Brilliant Diversity)

 

15:00

Pinata uriașă

 

15:00 – 17:00

Atelier de pictură pe sticlă (Noua Acropolă)

 

16:00

Gâlcevile din Chioggia (Teatru cu și pentru copii, de Șerban Borda)

 

17:00

Spectacol de magie interactivă Hocus Pocus

 

17:00 – 20:00

Marionetele la Cetate (Atelier creativ, Fundația Culturală “Festivalul Internațional de Teatru Oradea”)

 

1 IUNIE

11:00

BUM! (Spectacol cu clowni)

 

12:00

Spectacol de magie cu Robert Tudor

 

14:00 – 17:00

Comics Didactic (Atelier de benzi desenate pentru copii by Mihai Grăjdeanu)

 

15:00

Hansel și Gretel (Trupa Arcadia)

 

15:00; 17:00

Întâlnire cu Bufonii regali (Famous Art)

 

16:00

Pinata uriașă

 

16:00 – 18:00

Atelier de pictură pe sticlă (Noua Acropolă)

 

16:00; 18:00

Magie în mișcare și baloane uriașe de săpun cu Norișorii Plutitori (Famous Art)

 

17:00

La joacă! cu Ella Bella

 

19:00

Concert muzical “Cântecele copilăriei” (Hocus Pocus, Sibiu)

 

2 IUNIE

11:00 – 13:00

Demonstrație de călărie și dresură de cai ((Clubul Sportiv EQUS ART, Parcul Cetății, intrarea Estică)

 

11:00 – 14:00

Marionetele la Cetate (Atelier creativ, Fundația Culturală “Festivalul Internațional de Teatru Oradea”)

 

11:00

Florile și Curcubeul (Teatru de Păpuși, Brilliant Diversity)

 

12:00

Capra cu 3 iezi (Spectacol interactiv, Brilliant Diversity)

 

14:00

One Man Show cu Șerban Borda

 

14:00 – 16:00

Atelier de pictură pe sticlă (Noua Acropolă)

 

15:00

Miss and Mister GIFT OF BEAUTY ORADEA

Ediția a XI-a

 

15:00; 17:00

Întâlnire cu Bufonii regali (Famous Art)

 

16:00

Màtyás kiràly lopni megy (Spctacol de Teatru de păpuși în limba maghiară, Cluj Napoca)

 

16:00; 18:00

Magie în mișcare și baloane uriașe de săpun cu Norișorii Plutitori (Famous Art)

 

17:00

Povestea Prostiei după Ion Creangă (Animo Puppets Studio, Baia Mare)

PROGRAMUL ACTIVITĂȚILOR ZILNICE, la Festivalul Copiilor Oradea

31 MAI – 2 IUNIE

10:00 – 22:00

Atelier de pictură pe ceramică (Lutelierul)

 

10:00 – 22:00

Pistă pumptrack

 

10:00 – 22:00

Parc de joacă cu tobogane, bazine gonflabile, trambuline și trenuleț.

 

12:00 – 20:00

Parc de joacă popular, parc minigolf, joc de societate uriaș, darts uriaș, baby corner, taur mecanic, pistă cu obstacole.

 

12:00 – 20:00

Air Soft (Asociația Deus Vult)

 

12:00 – 20:00

Tir cu Arcul (Asociația Deus Vult)

 

14:00 – 15:00

Jocuri interactive cu Brilliant Diversity

 

15:00 – 17:00

Face paiting cu Brilliant Diversity

 

17:00 – 18:00

Distracție și baloane modelate cu Brilliant Diversity

FESTIVALUL VESELIEI ȘI AL CULORILOR

Cetatea Oradea va deveni în cele 3 zile de festival, cel mai colorat și animat punct al orașului. O suită de personaje de poveste, bufoni regali, magicieni și alți prieteni ai copiilor, va întâmpina participanții la festival cu multă veselie, în timp ce prima curte ale Cetății va deveni un univers colorat al jocurilor, toboganelor și al distracției.

Cele două curți ale Cetății vor fi amenajate în mai multe zone tematice: zona toboganelor și a parcului de joacă, zona atelierelor de creație, scena cu spectacole de teatru, muzică și dans, zona de food și zona de relaxare.

Anunțuri publicitare
loading...