Felicitari! Elevii de la 4 licee din Oradea au realizat o ampla actiune de salubrizare pe malul Crisului si in parcurile Bratianu si 1 Decembrie
Stiri Oradea

Felicitari! Elevii de la 4 licee din Oradea au realizat o ampla actiune de salubrizare pe malul Crisului si in parcurile Bratianu si 1 Decembrie

Un număr de 70 de elevi, mulți dintre ei membri ai organizației de voluntari „Leo Black Eagle Oradea”, au realizat, saptamana trecuta, o amplă acțiune de salubrizare.

Aceștia s-au împărțit în echipe și au acționat pe trei zone: malul Crișului, Parcul Brătianu și Parcul 1 Decembrie.

Voluntarii sunt elevi la Colegiul Național Emanuil Gojdu, Colegiul Național Mihai Eminescu, Colegiul Național Iosif Vulcan și Colegiul Național Aurel Lazăr.

În teren au fost prezenți și reprezentanții Direcției Tehnice din Primăria Oradea, care au realizat inițial un instructaj, iar apoi le-au repartizat tinerilor saci și mănuși.

La finalul acțiunii, operatorul de salubritate RER Vest va ridica sacii cu deșeuri.

Evenimentul a fost organizat cu ocazia Zilei Pământului și conceput ca o ocazie de a aduce la cunoștința comunității importanța colectării corecte a deșeurilor și pentru a promova dezvoltarea spiritului civic.

Ne găsiți și pe Google News