Fațada restaurată a Palatului Adorjan I a fost vandalizată. Primăria Oradea condamnă gestul
Stiri Oradea

Fațada restaurată a Palatului Adorjan I a fost vandalizată. Primăria Oradea condamnă gestul

Advertisement

Înscrisuri au apărut pe fațada restaurată a Palatului Adorjan I, clădire emblematică a patrimoniului Art Nouveau din Oradea. Municipalitatea condamnă actul de vandalism și face apel la responsabilitate civică.


Palatul Adorjan I, una dintre cele mai valoroase clădiri Art Nouveau din Oradea, a fost vandalizat prin aplicarea unor înscrisuri cu spray pe fațada reabilitată.

Imobilul de patrimoniu a fost restaurat în cadrul Programului multianual de reabilitare a fațadelor clădirilor din Ansamblul Urban – Centrul Istoric Oradea. Municipalitatea a investit prin acest program în protejarea clădirilor istorice și în readucerea lor la aspectul arhitectural original.

Fațada Palatului Adorjan I a fost reabilitată în cadrul unui proiect care a presupus intervenții complexe și lucrări realizate de specialiști.

Primăria Oradea condamnă actul de vandalism

Reprezentanții municipalității atrag atenția că în spatele restaurării unei fațade istorice se află luni de muncă, resurse financiare importante și intervenția unor specialiști în protejarea patrimoniului construit. Rezultatul acestor eforturi poate fi însă compromis în doar câteva momente printr-un act de vandalism.

„Vandalizarea patrimoniului nu este o formă de exprimare. Este o lipsă de respect față de oraș și față de comunitate”, a transmis Primăria Oradea.

Municipalitatea face apel la spiritul civic al locuitorilor și subliniază că protejarea patrimoniului înseamnă respect pentru istoria, identitatea și viitorul orașului.

„Oradea este un oraș pe care îl construim împreună. Să îl păstrăm împreună”, este mesajul transmis de administrația locală.

Sursa: Primaria Oradea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *