Anunțuri publicitare
Expozitie la Muzeul Cetatii Oradea -Salvador Dalí, Marc Chagall și Giorgio de Chirico: Teme biblice. Grafică și Obiect
Cultura

Expozitie la Muzeul Cetatii Oradea -Salvador Dalí, Marc Chagall și Giorgio de Chirico: Teme biblice. Grafică și Obiect

După un important succes în Letonia, Polonia și Lituania, Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural va găzdui expoziția ”Salvador Dalí, Marc Chagall și Giorgio de Chirico: Teme biblice. Grafică și Obiect.”91 de lucrări de grafică (litografie, serigrafie, în ediții numerotate), tapiserie și obiect (bijuterie, medalioane, medalii), în serii numerotate și autentificate, care evocă preocuparea artiștilor pentru temele biblice, interpretate în cheie, suprarealist, la începutul secolul XX.

Lucrările vor putea fi admirate începând din 23 octombrie 2018, până în 30 ianuarie 2019. Expoziția ajunge la Oradea datorită parteneriatul încheiat între Colecția privată Kesauri și instituția muzeală.

Vernisajul Expoziției ”Salvador Dalí, Marc Chagall și Giorgio de Chirico: Teme biblice. Grafică și Obiect” va avea loc Marți, 23 octombrie, ora 17:00, Palatul Princiar, et. I, Cetatea Oradea, alături de Sorina Jecza, galerist și președinte al Fundației Triade din Timișoara și criticul de artă Ramona Novicov.

Cele 91 de lucrări cuprind 7 secțiuni tematice:

  1. Salvador Dalí – “Paternoster”
  2. Salvador Dalí – MeDalíoane din seria: Twelve Tribes of Israel;
  3. Salvador Dalí – Serii de MeDalí: The Ten Commandments;
  4. Salvador Dalí – Serii de MeDalí: The Seven Days of Creation;
  5. Alte lucrări religioase de Salvador Dalí
  6. Marc Chagall – Seria: Cele 12 triburi ale Israelului;
  7. Giorgio de Chirico – Seria: Apocalipsa lui Ioan.

O constantă între preocupările spirituale ale celor trei artiști, temele biblice și-au găsit expresia în varii forme ale creației lor, de la marile capodopere, până la exercițiile din registrul decorativ.

Colecția prezentă reflectă, într-o gamă largă, manifestări ale acestui traseu creator. Lucrările expuse stau mărturie pentru fiorul spiritual ce traversează limbajul modern al artei, animându-l, din interior, cu o forță de expresie ce continuă, și azi, să vorbească privitorului.

Marc Chagall: Serie de 12 litografii – «Cele 12 triburi ale Israelului»

Marc Chagall (1887 – 1985) a prezentat în mod original numeroase teme biblice care reflectă moștenirea sa evreiască. Lucrările sale au legături cu diverse curente ale artei moderne și conțin numeroase referiri la copilăria sa, transmițând bucurie și optimism prin utilizarea de culori puternice și strălucitoare.    

Contextul simbolic al seriei «Cele 12 triburi ale Israelului».

Cele 12 triburi sunt urmașii celor 12 fii ai Patriarhului Iacob (devenit ulterior Israel). Conform Sfintei Scripturi, ei au format poporul lui Israel.

Conform Bibliei, fiecare trib a avut propriul steag și propria emblemă.

Despre fundalul steagului s-a spus că a avut la bază culoarea corespunzătoare a pietrei prețioase de pe pieptarul Marelui Preot din Cartea Exodului 28:15. Emblemele triburilor s-au bazat mai ales pe binecuvântările lui Iacob adresate fiilor săi (Geneza 49) și pe binecuvântările lui Moise către triburi (Deuteronomul 33).

Marc Chagall, Cele 12 machete ale Vitraliilor Ferestrelor pentru Ierusalim

Litografiile Ferestrele Ierusalimului sunt printre cele mai importante lucrări din opera lui Chagall. În această serie de litografii se cristalizează ani mulți de muncă, ele prezentând pasiunea lui Chagall pentru narativa religioasă și atracția inevitabilă simțită de toată lumea pentru interpretară feerică dată de artist acesteia.   

“Tot timpul cât am lucrat am simțit că tatăl meu și mama mea mă priveau peste umăr ...”

Marc Chagall

Pentru fiecare din Cele 12 Triburi ale Israelului a fost creat un model diferit. Modele au fost transferate pe pietrele litografice de către Charles Sorlier, sub îndrumarea lui Marc Chagall.

Ferestrele lui Chagal sunt populate cu figuri de animale care plutesc, pești, flori și numeroase simboluri evreiești. Pentru a înțelege în totalitate semnificația Ferestrelor, acestea trebuie privite ținând cont de sensul profund de identificare al lui Chagall cu toată istoria evreilor, cu tragediile și victoriile sale, precum și trecutul său personal în cartierul evreiesc din Vitebsk, unde s-a născut și a petrecut prima parte a vieții sale.

Salvador Dalí : “Paternoster”.

Salvador Dalí (1904 – 1989) a interpretat teme religioase tradiționale într-un fel care exprimă atât relitatea contemporană, cât și misterul esențial al credinței catolice.

“Acum noua eră a picturii mistice începe cu mine.”

Dalí, Proclamația mistică (1951).

 “Paternoster”.

Flacăra talentului incontestabil al lui Dalí a ars odinioară nestăvilit, dar aici radiază în vatra tradiției creștine. „Paternoster” este o colecție de scene religioase și alte simboluri cu semnificații personale pentru Dalí, pe care le-a repetat des în lucrările sale. Modul în care Dalí dezvăluie golul dintre realitate și iluzie, a influențat modurile de exprimare ale artiștilor moderni. Dincolo de dezvoltarea propriului limbaj simbolic, DalÍ a elaborat o moDalítate de prezentare a minții interne. El este considerat unul dintre cei mai importanți suprarealiști a artei moderne.

Giorgio De Chirico : Portfoliul “Apocalipsa lui Ioan”.

Giorgio De Chirico (1888 – 1978) are curajul să privească la viziunea lui Ioan cu ochii unui copil, care se bazează în totalitate pe bunătatea Tatălui și a Fiului, pe gingășia nopții din Betleem. Și aici imaginea este o libertate sacră copleșitoare: este speranță și joc împreună, liturghie și scenă. Totul este acceptat și imaginat, cu excepția fricii și ororii abisului. Nu există lipsă de respect, doar conștientizarea iertării.

În acea casă mare și bizară care este Apocalipsa […] mă plimb intrigat și bucuros, ca un copil printre jucăriile sale, în seara Crăciunului …”

Giorgio de Chirico.

Temele religioase în opera lui de Chirico sunt dezvoltate în anii 40, începând cu gravuri pentru Apocalipsă.

 “Apocalipsa lui Ioan”.

Paginile fantastice ale epistolelor Ioanite, locuite de monștri și dragoni, sunt prezentate de Chirico cu imagini ale căror puritate și desăvârșire sunt aproape de viziunea unui copil: enigmatice, foarte simple și complexe în același timp în privința simbolismului filozofic și religios. Această combinație este percepția neobișnuită a lumii pe care ne-o oferă unul din cei mai de seamă artiști ai epocii noastre – de Chirico, simbolist și metafizician, hrănit de la rădăcinile eternului copac verde al artei clasice.  

  • Adresa:
    • Str. Emanuil Gojdu, nr.39-41
  • Durata:
    • 23 octombrie 2018 – 30 ianuarie 2019
  • Bilete
    • – Adulți : 20 Lei;
    • – Copii între 7 – 14 ani: 10 Lei;
    • – Grupuri școlare : peste 15 copii – 10 Lei;
    • – Copii sub 7 ani : gratuit.
loading...