Uniunea Artiștilor Plastici, Filiala Oradea, în parteneriat cu Universitatea din Oradea – Facultatea de Arte, organizează Expoziția de Artă Contemporană „Recurs la memorie.
În premieră, pe simezele Galeriei de Artă „Reperaj” vor fi expuse lucrări selectate din arhiva Facultății de Arte Oradea.
„Dorim ca, prin acest demers, să punctăm împlinirea celor 60 de ani de la întemeierea Universității din Oradea. Vom scoate la iveală lucrări ale absolvenților noștri, realizate de la înființarea Facultății de Arte, în 1995, și până astăzi. Credem că, în toți acești ani, s-au adunat destule lucrări pe care publicul merită să le vadă. Sunt lucrări pe care ne dorim să le catalogăm, să le indexăm, și, în acest sens, expoziția «Recurs la memorie» va fi și un bun prilej pentru a îmbogăți informațiile pe care le deținem despre aceste lucrări”, afirmă conf. univ. dr. Teofil Știop, cadru didactic al Facultății de Arte a Universității din Oradea, curatorul expoziției.
Odată cu vernisajul va avea loc și lansarea cărții „Opera poetică, a scriitorului orădean Traian Ștef.
Deschiderea expoziției și lansarea volumului vor avea loc la Galeriile de Artă „Reperaj”, din Cetatea Oradea, în 4 februarie 2023, orele 17. Organizatorul evenimentului este Vioara Bara, președinta UAP Bihor.
Ne găsiți și pe Google News