Expoziție dedicată Lojei masonice „Regele Sfântul Ladislau”, înființată în 1872 in Templul Francmasoneriei din Oradea (FOTO)
Cultura

Expoziție dedicată Lojei masonice „Regele Sfântul Ladislau”, înființată în 1872 in Templul Francmasoneriei din Oradea (FOTO)

chilipirul-zilei.ro/

Acte și documente de corespondență oficiale, solicitări de adeziune, scrisori și alte înscrisuri vechi de zeci de ani, aparținând Lojei masonice „Regele Sfântul Ladislau”, sunt expuse, în premieră, în Templul Francmasoneriei din Oradea. Este prima expoziție pe care o găzduiește muzeul, recent inaugurat, după ce clădirea a trecut printr-un amplu proces de reabilitare și restaurare. Aceasta este organizată de Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice din județul Bihor în parteneriat cu Arhivele Naţionale ale României.

Expoziția dedicată Lojei masonice „Regele Sfântul Ladislau”, înființată în 1872, cuprinde cele două steaguri originale ale Marii Loji Naţionale din România din 1923 şi documente de corespondenţă din perioada 1876 – 1900 ale lojii.

Sunt două artefacte prezentate în premieră. Sunt vechi de o sută de ani şi au stat în Arhivele Naţionale vreo 70 de ani, iar acum mă bucur că le scoatem la lumină la Oradea, pentru că deocamdată aici există singurul muzeu din România dedicat mișcării masonice. Trebuie să vă felicit pentru că, la Oradea, autoritățile locale au deschidere spre această zonă, iar noi avem foarte multe documente care pot spune multe despre un oraș, despre o zonă și care merită să fie expuse publicului”, a spus dr. Cristian Anița, directorul Arhivelor Naționale ale României, prezent la eveniment.

Înainte să fie expuse, documentele, care fac parte din patrimoniul Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale Bihor și care sunt prezentate în premieră publicului, au fost restaurate.

decathlon.ro

Volumul de documente se ridică la peste 16 mii de file. Ar trebui ca un institut de cercetare să le vadă pe toate, multe sunt în limba maghiară, dar avem și în germană și franceză, plus corespondență în limba română pe care au purtat-o cu alte loji. Ele sunt în proces de restaurare, se va verifica fiecare filă pentru a putea fi date în cercetare și în maximum 2 ani vor putea fi scoase la sala de studiu”, a precizat dr. Mihai Georgiţă, directorul Direcţiei Județene a Arhivelor Naţionale Bihor.

Expoziția a fost posibilă datorită bunei colaborări dintre Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice din județul Bihor și Arhivele Naţionale ale României.

Îi mulțumesc dlui director al Arhivelor Naționale pentru că în ianuarie a acceptat protocolul de colaborare și tot ce a însemnat acest demers. Trebuie să știți că este o instituție care păstrează doar documente de valoare, o instituție care dorește să vină în fața publicului cu cât mai multe informații, evenimente importante și activități culturale. Drept urmare, la final vom semna acordul de colaborare și protocolul de a continua acest parteneriat. În plus, pe 2 februarie va avea loc conferința internațională care va fi dedicată Lojei Sfântului Ladislau în context european”, a precizat Angela Lupșea, directorul executiv al Fundației pentru Protejarea Monumentelor din Bihor.

Prezentă la vernisarea expoziției, viceprimarul Arina Moș a salutat inițiativa de-a expune aceste documente, în premieră, la Oradea, precum și prelungirea parteneriatului dintre cele două instituții, care contribuie la îmbunătățirea vieții culturale în urbea de pe Criș.

Este o mare bucurie pentru noi, pentru orădeni și pentru comunitatea noastră că Arhivele Naționale a fost de acord să semneze și să prelungească acest protocol care ridică viața culturală a Oradiei și o aduce exact acolo unde ne dorim cu toții să fie. Mulțumesc și apreciez munca și efortul d-voastră pentru că sunt vremuri interesante, dar totuși nu ne lăsăm, întrucât cultura și evenimentele culturale nu trebuie să dispară din viața noastră”, a precizat Arina Moș.

Cei care vor să viziteze expoziția trebuie să plătească 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru copii şi grupuri mai mari de 10 persoane. Aceasta este deschisă de marţi până duminică, între orele 10-18.