Expoziţie de bijuterii în Casa Darvas – La Roche
Evenimente

Expoziţie de bijuterii în Casa Darvas – La Roche

Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice din judeţul Bihor vă invită joi, 13 octombrie 2016, orele 17:00, la Casa Darvas – La Roche, unde va avea loc vernisajul EXPOZIŢIEI DE BIJUTERII inspirate din repertoriul decorativ al monumentului. 

Orădenii sunt așteptați la întâlnirea cu o creație de bijuterii aparte, realizată de firma bucureșteană Argentor. Inspirat de frumusețea și complexitatea elementelor decorative ale feroneriei, vitraliilor și stucaturilor ce împodobesc Casa Darvas – La Roche, designerul Dorin Derșidan a realizat o serie de bijuterii ce reproduc câteva din motivele decorative reprezentative pentru  stilul arhitectural Secession al creației arhitecților Laszlo şi Jozsef Vago.

În vitrinele amenajate la etaj, orădenii vor putea admira și alege o gamă diversificată de brățări, pandantive, cercei, medalioane și butoni de manșetă. Piesele sunt modulare, așa încât cei ce vor dori motive combinate le pot obține în varianta dorită.  Bijuteriile sunt realizate în aliaj de cupru și zinc de fabricaţie germană (BR 10).  Unele piese sunt colorate prin tehnica emailului. Fiecare obiect este însoțit de un text explicativ referitor la simbolistica motivului decorativ. Preponderente sunt motivele cruciforme și cele inspirate din simbolistica solară (cercul, spirala), dar și din cea a poliedrelor cu valoare simbolică străveche: pătratul, pentagrama, octogonul. Din cele mai vechi timpuri, aceste forme arhetipale au sintetizat imaginea forțelor cosmice benefice ce îl protejează pe cel ce le poartă. În acest sens, dorim ca și bijuteriile Casei Darvas – La Roche să fie faste pentru iubitorii de frumos ce îi trec pragul.

Ne găsiți și pe Google News