Anunțuri publicitare
Expozitie cu vizionare 3D – “Stereofotografii din timpul Primului Război Mondial”, la Muzeul Cetatii Oradea
Cultura

Expozitie cu vizionare 3D – “Stereofotografii din timpul Primului Război Mondial”, la Muzeul Cetatii Oradea

Stereofotografii din timpul Primului Război MondialLa Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural va avea loc în data de 20 septembrie vernisajul expoziției „Puncte de vedere. Stereofotografii din timpul Primului Război Mondial”. Evenimentul va avea loc în corpul A, etajul II, cu începere de la ora 15. 00.

Expoziția este realizată de către Muzeul Național al Ungariei din Budapesta, în colaborare cu Asociația Tanoda.

În cadrul acesteia au fost selectate stereofotografii din colecțiile companiei germane Neue Photographische Gesellschaft (seria conține 100 de fotografii, intitulată „Război mondial 1914-1916”), ale companiei americane Keystone View Company (serie emisă în anul 1923), precum și fotografii provenite de la diverși proprietari particulari.

Imaginile prezentate în cadrul expoziției vor fi vizionate în 3D cu ochelari speciali. Ele redau informații vizuale legate de front, de câmpurile de luptă, de mișcările de trupe (atât ale Antantei, cât și a Puterilor Centrale), de viața militarilor în tranșee etc.

Expoziția are ca scop călătoria într-un trecut tumultuos printr-o tehnologie fascinantă, care ne apropie vizual de o realitate demult uitată.

loading...