Eveniment privat intrerupt de politisti si jandarmi, pentru ca nu respecta masurile de protectie sanitara.
Stiri Oradea

Eveniment privat intrerupt de politisti si jandarmi, pentru ca nu respecta masurile de protectie sanitara.

Vineri, 14 ianuarie a.c., în jurul orei 19.45, o echipă de control formată din polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică – Poliția Municipiului Oradea, de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor au întrerupt un eveniment privat (zi de naștere) care se desfășura în spațiu închis, în incinta unui local din municipiul Oradea, încălcând astfel prevederile Legii nr.55/2020 şi H.G.nr.34/2022 cu privire la organizarea de evenimente (nunți, botezuri, mese festive etc.).

În momentul intervenției polițiștilor, în local se aflau 32 de persoane, evenimentul fiind întrerupt de polițiști, iar persoanele prezente legitimate și verificate.

În consecință, organizatorul evenimentului a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, iar administratorul societății cu amendă tot în valoare de 5.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor art. 65, lit. j din Legii nr.55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, respectiv pentru  „nerespectarea interdicţiilor (…) de a organiza mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise.”

Totodată, față de societatea comercială în cauză a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform prevederilor Legii nr.55/2020, deoarece în incintă a fost permis accesul a patru persoane care nu deţineau certificat verde.

interlink.ro

Totodată, au mai fost aplicate alte 6 sancțiuni contravenționale potrivit prevederilor Legii nr.55/2020, cu amenzi în valoare totală de 3.500 de lei, celor patru persoane care nu dețineau certificat verde și altor doi angajați ai localului care nu respectau prevederile legale privind portul măștii de protecție.

De asemenea, unui participant i-a fost aplicată o sancțiune contravențională cu amendă în valoare de 1.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

În continuare, principalul obiectiv al acțiunilor Poliției Române în contextul pandemiei vizează protejarea sănătății românilor.

Menționăm că acțiunile de verificare pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19 continuă zilnic, la nivelul județului Bihor. Acestea se desfășoară integrat, împreună cu partenerii instituționali, sub autoritatea Instituţiei Prefectului – Judeţul Bihor.

Scopul acestor acțiuni nu este acela de a aplica sancțiuni, ci de a identifica și preveni acele activități sau comportamente care ar conduce la răspândirea COVID-19.

Recomandăm tuturor cetăţenilor să respecte măsurile de protecție individuală, să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică și să nu se expună la riscuri.

Cetățenii pot sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară apelând la linia TelVerde – 0800800165.

 

Ne găsești și pe Google News