Elevii bihoreni suparati pe Ministerul Educatiei din cauza inechitatii acordarii burselor, protesteaza inedit
Stiri Oradea

Elevii bihoreni suparati pe Ministerul Educatiei din cauza inechitatii acordarii burselor, protesteaza inedit

Consiliul Județean al Elevilor Bihor, unica structură de reprezentare a celor peste 95.000 de elevi bihoreni, se alătură protestului inițiat de Consiliul Național al Elevilor în privința inechității acordării burselor. În ultima săptămână din acest semestru, îndemnăm toți elevii să poarte negru pentru a-și arăta nemulțumirea față de deciziile luate peste noapte și fără consultare de către Ministerul Educației, se arata intr-un comunicat primit la redactie

Dorim să ne exprimăm dezacordul deplin în ceea ce privește modificarea pragului minim ce condiționează elevii în procesul de luare a bursei de merit, acesta fiind urcat de la 8,50 la 9,50. Atitudinea indiferentă adoptată de către Ministerul Educației demonstrează, încă o dată, lipsa de implicare, iresponsabilitatea și comunicarea lacunară manifestată de autoritățile responsabile când vine vorba de ascultarea doleanțelor elevilor.

Prioritizarea drepturilor și nevoilor beneficiarilor primari ai educației este esențială pentru o bună desfășurare a actului educativ, deja supus nenumăratelor schimbări neanunțate din acest an școlar, astfel încât tăierea burselor nu face decât să evidențieze faptul că, în România,  elevii sunt a treia roată la căruță. Ordinul de ministru, semnat pe 22 decembrie 2021, prin care privează zeci de mii de elevi de dreptul la educație a fost implementat în baza unor criterii discriminatorii, sub pretextul creșterii mediilor ca urmare a școlii online.

În acest sens, Consiliul Județean al Elevilor Bihor își exprimă vehement solicitarea revizuiriii deciziei luate, precum și a necesității consultării elevilor înainte de începerea semestrului al II-lea, având în considerare propunerile inițiale înaintate de către Consiliul Național al Elevilor. Poziția structurii naționale de reprezentare a elevilor a propus în urmă cu câteva luni diferențierea bursei în funcție de pragul de medie, respectiv un anumit cuantum pentru mediile cuprinse până la 9,49 și un alt cuantum pentru mediile cuprinse între 9,50 și 10. În schimb, comunicatul de presă prezentat de Minister a denaturat situația expusă ferm de Consiliul Național al Elevilor, iar hotărârea impusă a condus la haosul și incertitudinea în care ne aflăm astăzi.

Solidaritate între elevi

Empatizăm cu sentimentele de frustrare și dezamăgire a colegilor noștri, motiv pentru care, în semn de protest și pentru a atrage un semnal de alarmă asupra modului în care evoluează situația educației din țară, în ultima săptămână ne îmbrăcăm în negru.

Haideți să susținem acest demers și să milităm împreună pentru recuperarea burselor      și reevaluarea criteriilor de acordare ale acestora!

  Ştirile InfoOradea sunt şi pe Facebook sau pe Google News