Deputatul PNL Dumitru Țiplea a susținut, în plenul Camerei Deputaților, o declarație politică fermă, subliniind necesitatea urgentă ca anul 2025 să devină momentul de cotitură pentru investițiile în infrastructura agricolă din România.
„Venirea Partidului Național Liberal la guvernare a însemnat o nouă viziune asupra modelului economic al României, fiind puse pe primul loc investițiile și îmbunătățirea serviciilor publice de bază”, a declarat Dumitru Țiplea. El a evidențiat că, datorită acestei abordări, România a reușit să reabiliteze și să doteze mii de unități de învățământ, să modernizeze infrastructura sanitară, să extindă accesul gospodăriilor la utilități și să dezvolte rețeaua de autostrăzi.
Deputatul liberal a subliniat și progresele economice, menționând că „PIB-ul pe locuitor a ajuns la 79% din media Uniunii Europene, iar salariul mediu net a depășit o mie de euro”, în timp ce angajații din educație și sănătate, dar și pensionarii, au beneficiat de creșteri substanțiale de venituri.
Cu toate acestea, Dumitru Țiplea a atras atenția asupra unui domeniu major care a fost neglijat: agricultura. „Privind retrospectiv, ca liberal, am satisfacția că modelul economic liberal este cel mai benefic pentru țara noastră. Cu toate acestea, nu pot să vă ascund faptul că am o mare nemulțumire cu privire la ritmul în care au fost prioritizate investițiile în infrastructura agricolă”, a mărturisit deputatul.
El a punctat că infrastructura principală de irigații a fost neglijată, iar seceta pedologică provoacă pierderi uriașe an de an. „În loc să plătim despăgubiri și să vedem fermieri devastați, nu ar fi mai bine să demarăm în forță acele investiții prin care să asigurăm accesul la apă tuturor fermierilor români?”, a întrebat retoric Țiplea.
Mai mult, deputatul PNL a evidențiat necesitatea dezvoltării sistemelor antigrindină și a infrastructurii de protecție împotriva fenomenelor extreme. De asemenea, a pledat pentru investiții în procesarea locală a producției agricole, astfel încât România să adauge valoare brută chiar din poarta fermei și să reducă exportul de materii prime neprocesate.
„Nu mâine, ci astăzi, avem nevoie de investiții solide în capacitățile de procesare ale producției agricole! Apoi, dacă cineva are vreo îndoială asupra importanței investițiilor în agricultură, îi recomand să privească la modelul de succes al Olandei, care, pe o suprafață agricolă de 2,3 milioane de hectare, este al doilea exportator de produse agricole din lume”, a subliniat Dumitru Țiplea.
În încheiere, deputatul PNL și-a exprimat convingerea că actualul context internațional complicat va determina autoritățile române să investească serios în agricultură: „Ca să mâncăm românește, trebuie să investim!”
Declaratia o puteti citi mai jos
”2025 trebuie să fie anul investițiilor în infrastructura agricolă din România!”
Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor deputați,
Venirea Partidului Național Liberal la guvernare a însemnat o nouă viziune asupra modelului economic al României, fiind puse pe primul loc investițiile și îmbunătățirea serviciilor publice de bază. Rezultatele pozitive nu s-au lăsat așteptate. Mii de unități de învățământ au fost reabilitate și dotate, sute de unități sanitare beneficiază de îmbunătățiri și de dotări, sute de mii de gospodării au fost racordate la rețele de utilități, mii de km de drumuri comunale și județene au fost modernizate, iar rețeaua de autostrăzi a prins deja contur. Mai mult decât atât, PIB-ul pe locuitor a ajuns la 79% din media Uniunii Europene, iar salariul mediu net a depășit o mie de euro. Reformele demarate de PNL au adus beneficii financiare pentru angajații din sistemul de educație, de sănătate, precum și pensii mai mari și mai multă echitate pentru cei aproape 5 milioane de pensionari din sistemul public.
Stimați colegi,
Privind retrospectiv, ca liberal, am satisfacția că modelul economic liberal este cel mai benefic pentru țara noastră. Cu toate acestea, nu pot să vă ascund faptul că am o mare nemulțumire cu privire la ritmul în care au fost prioritizate investițiile în una dintre cele mai prețioase resurse ale țării noastre – agricultura.
Infrastructura principală de irigații a fost neglijată, iar seceta pedologică face ravagii în fiecare an. În loc să plătim despăgubiri și să vedem fermieri devastați, nu ar fi mai bine să demarăm în forță acele investiții prin care să asigurăm accesul la apă tuturor fermierilor români?
De asemenea, grindina și fenomenele extreme distrug tot mai frecvent culturile agricole. Multe dintre pagube ar putea fi diminuate sau chiar evitate dacă am investi mai mult în sisteme antigrindină sau în infrastructurile specifice. Nu în ultimul rând, România continuă să exporte materii prime și să importe produse finite din alte state europene. De ce să nu procesăm aici, în România, și să creăm prosperitate în țara noastră? Așadar, nu mâine, ci astăzi, avem nevoie de investiții solide în capacitățile de procesare ale producției agricole, astfel încât valoarea adăugată brută mare să fie realizată chiar de la poarta fermei românești! Apoi, dacă cineva are vreo îndoială asupra importanței investițiilor în agricultură, îi recomand să privească la modelul de succes al Olandei care, pe o suprață agricolă de 2,3 milioane de hectare, adică de circa 7 ori mai mică decât a României, Olanda este al doilea exportator de produse agricole din lume, după Statele Unite. Am convingerea că tocmai acest cotext internațional dificil va stimula autoritățile statului român să se concentreze cu toată forța pe susținerea investițiilor în sectorul agricol românesc. Ca să mâncăm românește, trebuie să investim!
Vă mulțumesc,
Dumitru ŢIPLEA, Deputat PNL




2 comentarii