DSP Bihor a cerut instituirea de masuri preventive din cauza cresterii semnificative a infectiilor respiratorii, in judetul Bihor
Sanatate

DSP Bihor a cerut instituirea de masuri preventive din cauza cresterii semnificative a infectiilor respiratorii, in judetul Bihor

Ca urmare a creșterii semnificative a numărului de cazuri de infecții acute respiratorii și a debutului sezonului gripal,  și pentru limitarea evoluției, respectiv prevenirea apariției de noi cazuri de îmbolnăviri în rândul populației, Direcția de Sănătate Publică Bihor  a solicitat instituirea de măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor și a transmis materiale informative specifice către unitățile sanitare, cabinetele medicale invididuale, unitățile de învățământ, Direcția de Asistență Socială Oradea, primăriile din județul Bihor.

În vederea creșterii accesului populației la informații medicale de interes public, vă solicităm sprijinul pentru transmiterea următoarele mesaje cheie:

Gripa este o infecţie respiratorie acută virală, care afectează căile respiratorii. Sezonul rece favorizează îmbolnăvirile şi epidemiile de gripă.

Gripa se transmite pe cale aeriană de la omul bolnav la omul sănătos, direct prin tuse şi strănut și / sau indirect, prin obiecte proaspăt contaminate (batistă, prosop, veselă etc) cu virusul gripal.

Simptomele gripei apar brusc şi se dezvoltă rapid, fiind nespecifice.

Boala începe brusc, cu febră mare, frisoane, stări de slăbiciune şi oboseală, tuse uscată, nas care pare să curgă tot timpul, dureri musculare, dureri de cap, dureri oculare şi roşu în gât, răguşeală până la pierderea vocii şi lipsa poftei de mâncare. Gripa poate evolua de la forme ușoare la forme complicate, sau chiar la deces.

În caz de îmbolnavire prin gripă, se impune prezentarea la medic, într-un serviciu de asistență medicală.

Recomandări pentru prevenirea Infecțiilor acute respiratorii, inclusiv Gripă:

  • evitaţi spațiile aglomerate, contactul cu persoanele bolnave, vizitele în spital
  • limitați vizitarea femeilor gravide, a nou-născuților, lăuzelor și a bolnavilor cronici.
  • acoperiţi gura şi nasul atunci când tuşiţi sau strănutaţi, utilizând batiste de unică folosință pe care le aruncați după utilizare. Dacă nu aveţi o batistă la îndemână, este recomandat ca atunci când tuşiţi sau strănutaţi să folosiţi manşeta hainei sau plica cotului.
  • spălaţi corect mâinile cu apă și săpun, mai ales după ce strănutaţi sau tușiţi.
  • consumați fructe și legume proaspete, bogate în vitamina C.
  • pentru hidratare corectă, consumați cât mai multe lichide, în special ceaiuri calde.
  • purtați îmbrăcăminte adecvată temperaturilor exterioare.
  • asigurați un microclimat corespunzător în spațiile interioare prin: aerisire, asigurarea unei temperaturi constante de 20-22 grade Celsius, curățenie zilnică și dezinfecție.
  • la indicația medicului, formele ușoare de gripă se tratează la domiciliu, în condiții de izolare și repaus la pat. Gripa severă și cea complicată se tratează în spital.
  • la nevoie purtați echipamentul de protecție adecvat (măști, mânuși etc)

Ne găsiți și pe Google News