Două bunicuțe din Marghita și Oradea salvate de pompierii bihoreni
Stiri Bihor

Două bunicuțe din Marghita și Oradea salvate de pompierii bihoreni

În cursul zilei de joi, 10 noiembrie a.c., pompierii militari bihoreni au salvat o septuagenară și o octogenară aflate într-o situație de urgență.

În jurul orei 07.33, o apelantă a numărului unic 112 solicita intervenţia echipajelor specializate ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana”, pe Calea Alexandru Cazaban din Oradea, pentru salvarea unei octogenare aflate într-o situaţie de urgenţă, în propria locuință.

Un echipaj de pompieri militari din cadrul Detaşamentului 2 Oradea s-a deplasat cu operativitate la adresa menționată, unde, utilizând echipamentele şi accesoriile din dotare, au pătruns în apartamentul situat la etajul 1, găsind-o pe proprietară căzută în dormitor, în stare de conştienţă dar în imposibilitatea de a se mişca. Victimei, în vârstă de 84 de ani, i-a fost acordat primul ajutor calificat, aceasta fiind transportată ulterior de echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea, pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare.   

În a doua parte a zilei, pompierii Detașamentului Marghita au desfășurat o operațiune similară, în orașul Marghita, unde, o altă bunică în vârstă de 72 de ani, se afla căzută în apartamentul situat la etajul 1. Din fericire, vecinii acesteia, alertați de faptul că aceasta nu le-a mai răspuns bătăilor în ușă, au solicitat intervenția pompierilor care au descins, prin fereasta bucătăriei, în apartamentul indicat, găsind-o pe proprietară căzută în dormitorul locuinței. După acordarea îngrijirilor de către echipajul de paramedici, octogenara a refuzat transportul la spital.

Ne găsiți și pe Google News