Doi ieseni si-au gasit sfarsitul intr-un tragic accident in localitatea Tileagd. Un minor in stare grava la spital
Stiri Bihor

Doi ieseni si-au gasit sfarsitul intr-un tragic accident in localitatea Tileagd. Un minor in stare grava la spital

Sâmbătă, 3 august a.c., la ora 05.53, pe D.N. 1, în localitatea bihoreană Tileagd, un bărbat de 42 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea o autoutilitară pe direcția Aleșd – Oradea, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism, condus de un bărbat de 79 de ani, din municipiul Iași, județul Iași, care circula pe direcția Oradea – Cluj.

În urma accidentului rutier, atât conducătorul autoturismului, cât și o femeie de 73 de ani, din Iași, pasageră în același autoturism, au suferit leziuni care le-au provocat decesul. De asemenea, un minor de 16 ani, din Iași, pasager în autoturism, a suferit multiple leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital, iar doi tineri de 20, respectiv 19 ani, din Oradea, pasageri în autoutilitară, au suferit leziuni mai ușoare.

Polițiștii rutieri bihoreni continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Foto: Alesdonline.ro

loading...