fbpx
Anunțuri publicitare
Directia Economica din Primaria Oradea si-a prezentat raportul
Stiri Oradea

Directia Economica din Primaria Oradea si-a prezentat raportul

Directorul executiv al Direcției Economice din Primăria Oradea, Eduard Florea, împreună cu directorii adjuncți Simona Vlad și Sorin Iacob au susținut azi, 21 ianuarie 2019, o conferință de presă privind bilanțul de activitate al Direcției Economice pe anul 2018, dar și detalii importante privind obiectivele pentru acest an.

În deschiderea conferinței de presă, directorul executiv al Direcției Economice din Primăria Oradea, Eduard Florea a făcut o scurtă prezentare a anului ce tocmai a trecut:

După cum vă aduceți aminte, la finalul anului 2017, acea Ordonanță 79 deja celebră, a adus o serie de efecte nedorite bugetelor locale prin decizia de transfer a contribuțiilor de la angajator la angajat, combinate cu reducerea impozitului pe venit. Una dintre măsurile pe care a trebuit să o luăm pentru a compensa pierderile a fost cea de majorare a impozitelor și taxelor pe proprietate. A fost o majorare cu 20%, cea mai mare din cel puțin ultimii zece ani, o măsură dură, dar care a reușit să păstreze pe linia de plutire bugetul local, cu toate că anul 2018 a însemnat primul an în care veniturile proprii au scăzut față de anul anterior. Sunt 7 milioane de lei mai puțini încasați din venituri proprii, față de anul trecut, o situație anormală ținând cont de toată seria de ani care am putea s-o privim de după revoluție probabil, de când am avea niște date comparative”.

Începând cu 1 ianuarie 2018, instituția Poliția Locală a fost înglobată în cadrul Primăriei sub forma unei direcții, activitățile economice, bugetare, contabile ale acesteia fiind preluate de Direcția Economică. Tot în prima parte a anului 2018 s-a luat decizia de a înființa instituția Muzeul Orașului Oradea Complex Cultural, ceea ce a presupus eliminarea acesteia din bugetul local și crearea unui buget de sine stătător.

Eliminarea taxei de mediu pentru achiziția de autoturisme și-a făcut simțit efectul prin creșterea numărului tranzacțiilor cu mașini.

De asemenea, s-a semnat al doilea contract de finanțare rambursabilă cu BEI, în sumă de 14 milioane euro (parte din finanțarea de 35 milioane euro), intrând în faza de aprobare a comisiei de autorizare în privința tragerilor.

Tot în cursul anului 2018, au fost inițiate două proiecte pe zona fiscală: regulamentul privind măsurile fiscale pentru alinierea clădirilor și regulamentul pentru susținerea construcției de locuințe: primul a fost deja aprobat în Consiliul Local, iar cel din urmă va intra spre aprobare în Consiliul Local anul acesta.  

Un alt program care va începe în 2019 este cel de sprijinire a IT-ului orădean. Pachetul de măsuri propus în acest  program cuprinde constituirea unui fond de investiții pentru susținerea start-up-urilor orădene din domeniul IT, reducerea impozitului pe proprietate pentru spațiile utilizate de companii din domeniul IT, susținerea financiară a studenților înscriși la universitățile din Oradea, specializări axate pe un curriculum din domeniul IT (suportarea din bugetul local a cheltuielilor de cazare și masă) și încurajarea elevilor de la liceele orădene să se înscrie la facultățile cu specializarea din domeniul IT din cadrul universităților din Oradea (burse școlare pentru elevi din clasa XI și XII).

O altă provocare din anul 2018 a fost procesul de bugetare participativă. În această a doua etapă au fost depuse 91 de proiecte, din care au fost validate 52, care au primit aproximativ 14.000 de voturi online. Vor urma 10 întâlniri publice la nivel de cartiere unde cetățenii vor putea vota proiectele propuse.

Ca și execuție bugetară este un an bun pentru accesarea de fonduri europene. În ceea ce privește cifra pe care municipiul a atras-o ca și bani nerambursabili, 2018 este al doilea an după cel de excepție din anul 2015: sunt 90 milioane de lei, aproximativ 20 milioane de euro, sume care au intrat în bugetul municipalității ca și rambursări aferente proiectelor europene. Este adevărat că mare parte din cheltuieli au vizat avansuri acordate antreprenorilor sau restituirea unor sume pentru proiectele pe care municipalitatea le-a derulat înainte de semnarea contractelor de finanțare, cum este Podul Centenarului sau reabilitarea și modernizarea străzii Alecsandri”, a spus directorul Eduard Florea.

Oradea ramâne un oraş de încredere pentru investitori, acest lucru fiind confirmat de agenţia de evaluare financiarã Fitch, care a menţinut ratingul municipiului la “BBB minus”, cu perspectivã stabilã.

Pe zona fiscală avem un nivel ridicat al încasării impozitelor și taxelor locale, procentul de încasare fiind 93% din sumele aferente strict anului 2018, iar raportat la total sume de încasat 79%, reprezentând cel cel mai bun grad de încasare din ultimii 5 ani.

În continuare directorul adjunct Simona Vlad a prezentat sinteza execuției bugetare, bugetul local pe 2018 care a fost de 628.328.800, din care executat 559.082.371 lei, gradul de realizare a veniturilor în 2018 fiind 88,98%.

În anul 2018 cheltuielile operaționale au scăzut considerabil pe fondul asigurării finanțării cheltuielilor de personal a unităților de învățământ preuniversitar de stat prin Ministerul Educației Nationale și rambursării în anul 2017 a unor rate de credit în avans.

Creșterea salariului minim brut pe economie, modificarea Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice nr.153/2017, au condus la creșterea cheltuielilor  de personal, la creșterea cu serviciile de pază, a serviciilor de salubritate, etc.

Excedentul anului curent se compune din 76,87 milioane lei din care 1,8 milioane lei excedentul bugetar rezultat la încheierea exercițiilor bugetare anterioare anului bugetar 2018, iar 64 milioane lei sunt rezultatul rambursărilor finanțărilor UE  pentru sumele avansate din bugetul local pentru plata investițiilor cu finanțare UE.

Valoarea totală a execuției bugetare aferente investițiilor s-a menținut aproximativ la nivelul anului anterior, remarcându-se o ușoară creștere de 1%. Sursa de finanțare a investițiilor în anul 2018 a fost realizată din bugetul local, 44%, fonduri nerambursabile, 42%, bugetul de stat 13% și credite bancare 1%.

În anul 2018 ponderea cea mai mare din valoarea cheltuielilor cu investițiile  revine capitolului „Transport’’, care vizează dezvoltarea și prioritizarea transportului de călători, precum și modernizarea parcului de tramvaie  din Municipiul Oradea.  

De asemenea, o pondere mare în totalul investițiilor este deținută de categoria „Străzi’’, cele mai importante fiind amenajarea străzii Vasile Alecsandri, Podul Centenarului, reabilitarea, modernizarea și refacerea scuarurilor în Piața Ferdinand, pietonalizarea străzii Aurel Lazăr, creșterea mobilității pietonale și ciclistice pe malul stâng al Crișului Repede, pietonalizarea zonei Libertății, modernizarea zonei Cicero.

În ceea ce privește datoria publică, conducerea Direcției Economice a arătat că gradul de îndatorare înregistrat în anul 2018 al municipiului a fost sub limita de 30% din veniturile proprii, respectiv 10,14%, acesta fiind cel mai mic nivel al datoriei publice din ultimii 10 ani. Astfel în anul 2018 s-a aprobat contractarea unui credit de 100 mil lei, linie de finanțare  pentru asigurarea sumelor necesare achitării unui număr de 17 proiecte  cu finanțare UE, precum și contractarea de către ADP a  unui credit de 40,50 milioane lei pentru realizarea de parcări pe strada Brașovului și în zona străzilor Academiei-G.Barițiu.

Evoluția masei impozabile

Directorul adjunct Sorin Iacob a prezentat modul în care au fost administrate în anul 2018 creanțele fiscale atât în cazul persoanelor fizice, cât și în cazul persoanelor juridice, care au fost facilitățile fiscale acordate investitorilor, situația restanțierilor.

Sorin Iocob a precizat: „Din punct de vedere a administrării impozitelor și taxelor locale anul 2018 a fost un an bun, dar sigur se poate și mai bine, atât din punct de vedere al relației cu contribuabilul, a reducerii timpilor de lucru, al realizării lucrărilor, cât și din punct de vedere al rezultatelor efective ale activității de încasare și de gestionare a impozitelor și taxelor locale.”

În ceea ce privește administrația creanțelor fiscale în anul 2018 nu este o creștere spectaculoasă în cazul persoanelor fizice și juridice, în schimb se poate observa o evoluție a masei impozabile în cazul mijloacelor de transport și în cazul terenurilor. În cazul clădirilor aceasta se menține similar celei din anul 2017, o creștere substanțială existând în cazul mijloacelor de transport, generată de eliminarea taxei de mediu. În ceea ce privește evoluția terenurilor, se observă o creștere a suprafețelor din categoria agricol în detrimentul suprafețelor declarate curți-construcții.

O altă activitate importantă în anul 2018 a fost cea de supraimpozitare a terenurilor și a clădirilor cu fațada neîntreținută, a clădirilor neracordate la rețeaua de canalizare, terenurile neîngrijite și terenurile construibile, în acest sens existând 269 de Hotărâri de Consiliu de majorare a impozitelor, 50 fiind suspendate pe motiv de plată a taxei, obținerea autorizației și începerea lucrărilor.

În ceea ce privește modul de încasare a impozitelor și taxelor în anul 2018 se poate observa o creștere bine venită a încasărilor on-line.

Se poate observa, de asemenea, o ușoară scădere a restanțierilor, cu 2,7% la persoane fizice și cu 6% la persoanele juridice.

S-au acordat facilități fiscale pentru investitori, în vederea investițiilor majore și a celor realizate în parcul industrial.

Obiective pentru anul 2019

În finalul conferinței de presă, directorul executiv al Direcției Economice din Primăria Oradea, Eduard Florea a prezentat principalele obiective pentru anul 2019:

  • Îmbunătățirea tehnologiei în relația cu cetățenii și dezvoltarea de facilități pentru zona online:
    • încurajarea plății online a impozitelor locale (bonificație de 3% în plus + intrare la Aquapark)
    • extinderea sistemului de transmitere a SMS-urilor către cetățeni (pt.eliberarea unor documente sau pt.anumite somații)
    • implementarea contului online al contribuabililor
    • implementarea QR code și cod de bare liniar pe toate documentele care conțin informații de plată
    • implementarea unui terminal de plăți easy/self-pay (ATM) începând cu 1 februarie 2019
  • Acțiuni concentrate în cazul societăților aflate în insolvență și care dețin bunuri imobile
  • Semnarea contractului de credit pentru cofinanțarea proiectelor UE
  • Semnarea noilor contracte de delegare a serviciilor publice de transport și de administrare a domeniului public
  • Asistență pentru ADP la contractarea creditului pentru parcări
  • Implementarea Programului „Realizează-te în Oradea!”

Ce-mi doresc eu este un pic mai multă predictibilitate, cel puțin pe zona fiscală și bugetară. Urmează o perioadă destul de importantă cu implementare de proiecte europene și este important ca sumele pe care mizăm în derularea bugetară a anului să fie bine fundamentate”, a subliniat directorul Eduard Florea.

 

loading...