Printr-o interpelare adresată primului ministru, în această săptămână, deputatul liberal Găvrilă Ghilea solicita explicaţii cu privire la „trendul descendent al încasării la bugetul de stat a redevenţelor pentru exploatările de ţiţei şi gaze, nivelul acestora fiind mai scăzut cu aproape 20%, anul trecut, faţă de anul 2015”.
Parlamentarul bihorean mai preciza că “aceeaşi tendinţă regresivă a fost semnalată şi în privinţa colectării redevenţelor miniere, iar predictibilitatea recuperării lor este incertă întrucât cea mai mare parte a acestora sunt datorate de companii naţionale din sectorul energetic cu capital de stat sau la care statul este acţionar majoritar”.
În condiţiile în care cadrul legislativ de reglementare a sistemului de redevenţe nu a mai fost revizuit de peste 13 ani, Găvrilă Ghilea punea în vedere primului ministru că “promovarea unui act normativ care să restabilească dreptul statului român de a dispune de beneficii certe în urma exploatării de către terţi a resurselor sale minerale sau petroliere trebuie să prezinte o prioritate pentru Guvernul României”, solicitând implicarea Executivului în vederea elaborării acestui pachet legislativ şi un calendar ferm pentru aprobarea şi implementarea acestuia.
Stimate Domnule prim-ministru,
Analiştii economici şi presa de specialitate au semnalat cu îngrijorare trendul descendent al încasării la bugetul de stat a redevenţelor pentru exploatările de ţiţei şi gaze, nivelul acestora fiind mai scăzut cu aproape 20%, anul trecut, faţă de anul 2015.
Aceeaşi tendinţă regresivă a fost semnalată şi în privinţa colectării redevenţelor miniere, iar predictibilitatea recuperării lor este incertă întrucât cea mai mare parte a acestora sunt datorate de companii naţionale din sectorul energetic cu capital de stat sau la care statul este acţionar majoritar.
În condiţiile în care cadrul legislativ de reglementare a sistemului de redevenţe nu a mai fost revizuit de peste 13 ani, promovarea unui act normativ care să restabilească dreptul statului român de a dispune de beneficii certe în urma exploatării de către terţi a resurselor sale minerale sau petroliere trebuie să prezinte o prioritate pentru Guvernul României.
Din aceste considerente, vă rog să prezentaţi preocupările Executivului în vederea elaborării acestui pachet legislativ şi un calendar ferm pentru aprobarea şi implementarea acestuia.



