Anunțuri publicitare
Deputat Silviu Dehelean (USR): Liviu Dragnea forțează ROEXIT-UL?
Politica

Deputat Silviu Dehelean (USR): Liviu Dragnea forțează ROEXIT-UL?

Deputatul USR Silviu Dehelean, membru al comisiei juridice din Camera Deputatilor, atrage atenția asupra stilului de guvernare adoptat de Liviu Dragnea și anunță posibilele repercursiuni, pornind de la precedentul lui Viktor Orban. Continuând linia aproape dictatorială asumată pe 10 august, Dragnea face încă un pas spre modelul nedemocratic promovat de premierul maghiar.

 “Uniunea Europeană a declanșat procedura prevăzută de Art. 7, procedură care se poate sfârși cu suspendarea dreptului de vot al Ungariei în cadrul UE. Ceea ce i se reproșează lui Viktor Orban este că a restricționat libertatea mass-mediei independente, a ONG-urilor, precum și că a înlăturat judecătorii independenți.

 Între timp, Dragnea cere Inspecției Judiciare – pentru șefii căreia tocmai a dat OUG de prelungire a mandatului – să constate că DNA s-a folosit de niște protocoale cu SRI în toate dosarele lui.

 Apoi, momentul 10 august e la fel de relevant pentru practicile anti-democratice ale regimului PSD. Viktor Orban sau Recep Erdogan pot fi mandri de Liviu Dragnea.

 Ce dovadă mai bună că protestul din 10 August a fost reprimat violent și ilegal, decât gestul de azi al Jandarmeriei de a sesiza DIICOT? 

 Ce dovadă mai bună că se încearcă controlul Parchetelor decât aceea că se fac eforturi pentru a aduce ancheta cu privire la protestul diasporei la DIICOT, singurul Parchet unde șeful a fost propus de Ministrul Justiției? 

 Urmează, însă, nota de plată: izolarea României în cadrul UE. Declanșarea procedurilor de restrângere a drepturilor noastre în cadrul UE nu este, din păcate, o idee atât de îndepărtată și nici imposibilă. Au grijă PSD și ALDE să ne ducă încolo“, a declarat deputatul Silviu Dehelean.

loading...