Sâmbătă, 16 septembrie, muncipiul Salonta va găzdui partidele ultimei runde din cadrul Campionatului Naţional de Fotbal-Tenis, turneul fiind organizat de către Clubul Sportiv Tengo.
Vor participa opt dintre cele zece echipe înscrise în întrecerea organizată de Federaţia Română de Fotbal-Tenis Cluburi şi Asociaţii Judeţene, jocurile fiind programate atât la sala de sport Sándor Péter, cât şi la sala Nicolae Talpoş. Iubitorii de sport vor putea urmări evoluția unor jucători emblematici pentru fotbal-tenisul românesc, multipli campioni naționali și internaționali. Miza este una importantă: stabili ierarhiei finale și configurarea play-off-ului campionatului.
Alături de componenții echipei locale Tengo, angrenați în lupta pentru un loc în play-off, vor fi prezenți și jucătorii salontani ce evoluează pentru campioana, CSM Slatina, Alex Sorean, Nagy Darius, Vasile Sorean jr. şi Halász Dániel. Slătinenii sunt deţinătorii titlului naţional şi câştigători a Cupei României (ediţia 2022 şi 2023), conducând și clasamentului general al întrecerii naţionale.
Tengo Salonta se bazează în acest sezon pe un lot format din tineri de perspectivă şi are ca obiectiv calificarea în play-off. Vor evolua pentru echipa salontană jucătorii Marc Bence, Lăzău Norbert, Suciu David, Bagosi István şi Ilyés Gergő.
„Suntem onoraţi de faptul că oficialii federaţiei ne-au încredinţat organizarea acestei ultime runde care va stabili echipele calificate în play-off. Îi aşteptăm la sală pe iubitorii de sport pentru că vor avea ocazia să vadă un spectacol de calitate. Intrarea este liberă, iar tinerii jucători salontani au nevoie de susţinerea publicului pentru a-şi atinge obiectivul care este calificarea în play-off-ul Campionatului Naţional” – a precizat Vasile Sorean, preşedintele clubului Tengo.
Întrecerea va debuta la ora 9.00, iar programul jocurilor este următoare:
Sala Sándor Péter: Comexim Lupeni – CSU UNEFS Bucureşti, Proactiv Târgovişte – Tengo Salonta, CSM Slatina – UNEFS, Lupeni – Tengo, UNEFS – GMA Târgu Mureş, CSM Alexandria – Lupeni, Târgovişte – Slatina, Alexandria – CSM Deva.
Sala Nicolae Talpoş: Alexandria – Târgu Mureş, Deva – Slatina, Târgovişte – Deva, Târgu Mureş – Târgovişte, Tengo – Deva, Târgu Mureş – Lupeni.
La turneul de la Salonta va fi prezent şi preşedintele Federaţiei Române de Fotbal-Tenis, Frederico Tavares, care este şi coordonatorul loturilor naţionale de fotbal-tenis. Meciurile sunt transmise in direct pe canalul de YouTube al Federatiei Romane de Fotbal-Tenis.
Ne găsiți și pe Google News