În ședința Consiliului Local de la sfarsitul lunii mai, a fost aprobat Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru construirea parcării publice etajate din str. Iosif Vulcan nr. 10-12.
Proiectul a fost elaborat de către SC Cofido SRL, documentația având ca scop stabilirea condițiilor privind construirea unei parcări publice etajate pe un teren situat în Zona centrală protejată, precum şi rezolvarea circulației carosabile și pietonale.
Conform Regulamentului Local de Urbanism aferent PUG-ului Municipiului Oradea, pentru orice intervenție ce vizează construirea unui corp nou de clădire în Zona centrală protejată, se impune elaborarea unui PUD pentru parcela pe care aceasta urmează să fie edificată.
Odată cu modificarea configurației circulației din piețele centrale ale orașului (Piața Unirii și Piața Ferdinand), respectiv intenția de pietonalizare parțială a străzii Aurel Lazăr, între intersecția cu str. Republicii și intersecția cu str. Andrei Șaguna scoaterea parcărilor de pe carosabilul și trotuarele arterelor adiacente zonei Pieței Ferdinand, cât și adoptarea altor măsuri de descongestionare a traficului din zona centrului istoric, era necesară identificarea unor amplasamente, cât și edificarea unor parcări etajate.
Această investiție este foarte importantă deoarece prin realizarea ei se va rezolva problema locurilor de parcare în zona centrală prin construcția unei noi parcări supraterane între strada Aurel Lazăr și strada Iosif Vulcan, parcare care va avea 145 de locuri.
Parcarea va fi edificată pe un teren de 4179 mp, existent în curtea interioară delimitată de str. Iosif Vulcan nr. 12-14 și str. Aurel Lazăr nr. 5-9, teren aflat într-un procent important în proprietate publică a Municipiului Oradea (2.965 mp), respectiv 1.214 mp în proprietatea privată a unor persoane fizice și juridice.
[supsystic-gallery id=25]Conform soluției propuse, clădirea parcării va avea regimul de înălțime D+P+3E. Accesul auto și pietonal în clădire se va realiza prin partea sudică, dinspre str. Iosif Vulcan, având o lățime de 5,80 m. Totodată, au fost prevăzute și 2 accese secundare pietonale, utilizate și pe post de ieșire de evacuare în caz de incendiu – unul pe latura nordică, iar al doilea opus, în sud. În dreptul accesului principal este propusă amplasarea încăperii personalului de unde se supraveghează intrarea și ieșirea din parcare, de unde se și administrează întregul ansamblu. La parter se află grupurile sanitare pentru participanții din trafic. Etajele parțiale sunt legate între ele prin case de scară și lifturi bordate cu diafragme din beton armat. În cadrul parcării sunt prevăzute 145 de locuri de parcare, dintre care 6 sunt destinate utilizării de către persoane cu handicap. Pe lângă locurile de parcare auto mai sunt prevăzute și spații pentru biciclete și motociclete.
Valoarea totală a investiţiei este de 13.545.608 lei fără TVA, iar durata de execuție a obiectivului este preconizată la 12 luni.
Realizarea parcării supraterane pe str. Iosif Vulcan face parte din programul de construire de parcări supraterane și subterane în zona centrală a municipiului.
Ne găsiți și pe Google News