Concert de colinde cu participarea Vetei Biris, la Oradea.
Evenimente

Concert de colinde cu participarea Vetei Biris, la Oradea.

Concert de colinde, in data de 24 noiembrie 2023, în sala Teatrului Regina Maria, ce o va avea ca invitat special pe cunoscuta interpretă de muzică populară, Veta Biriș.

Marea artistă populară, cu o voce inconfundabilă, unică, pentru a doua oară la Oradea, spune despre ea: „Nu cred că eu am ales muzica, cred că ea m-a ales pe mine. Nici în cele mai frumoase vise ale mele nu m-am gândit că voi deveni cântăreață. Am fost la cor, iar vocea mea se auzea mai tare decât a celorlalți. Apoi am mers la concursuri, când am mai crescut. Primul meu mare concurs a fost Floarea din grădină, în 1978. Țin minte că m-a selectat un compozitor de la Tg Mureș. Mi-a zis: “Cânți așa frumos că nici nu știu să scriu pe note”.

Veta Biris va fi acompaniată de Orchestra Ansamblului Artistic Profesionist Crișana, condusă de dirijorul prof. Miescu Adrian, prezentă alături de noi prin bunăvoința directorului Leontin Ciucur. Pe scena Teatrului Regina Maria vor evolua voci extraordinare, oameni modești, cu suflete calde și pline de dorința de a oferi auditoriului o armonie sunete și vibrații.

Alături de indragita cantareata de muzica populara vor mai colinda, Alexandru Carțiș, Dana Jurjuț, Teodora Șandru, iar prezentarea spectacolului va fi facuta de Ioana Mădălina Ștefănică.

Acest eveniment este organizat printr-un proiect al Consiliului Județean Bihor, în parteneriat cu Ansamblul Artistic Profesionist Crișana și Teatrul Regina Maria si cu implicarea Teatrului Szigligeti Szinhaz.

Biletele pentru eveniment se pot achiziționa de la sediul Asociației S.O.S. Autism Bihor, str. Miron Pompiliu nr 5 sau prin telefon la 0744559154 și 0742529453.

Sumele de bani obținute în urma vânzării biletelor vor fi donate Asociației S.O.S. Autism Bihor.

Ne găsiți și pe Google News