Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteo nowcasting COD PORTOCALIU, de vreme servera imediata pentru judetul Bihor, valabila pana la ora 15:30.
In intervalul mentionat sunt asteptate frecvente descărcări electrice, averse ce vor cumula peste 35 l/mp, intensificări de scurtă durată ale vântului și cu aspect de vijelie, dar si grindină de mici și medii dimensiuni.
Zonele afectate sunt: Aleșd, Popești, Aușeu, Șinteu.
ISU Crisana avertizeaza ca, in contextul avertizării de fenomene meteorologice periculoase – Cod Portocaliu transmisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, se recomandă bihorenilor, ca pe timpul manifestării acestor fenomene meteorologice, să nu se deplaseze în apropierea copacilor, a panourilor publicitare sau a clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt.
De asemenea, cetățenii trebuie să întrerupă orice activitate în aer liber, să se adăpostească în locuințe sau în alte spații care le asigură protecția, să închidă ușile și ferestrele și să deconecteze aparatele şi echipamentele electrice.
Pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autovehiculelor se va realiza în zone ferite, la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate.



