COD Galben de ploi insemnate pentru judetul Bihor, incepand din aceasta seara, pana sambata dimineata
Vremea

COD Galben de ploi insemnate pentru judetul Bihor, incepand din aceasta seara, pana sambata dimineata

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atentionare cod galben de ploi, valabila in intervalul 08.09, ora 22:00 – 10.09, ora 10:00, pentru judetul Bihor.

În intervalul menționat, în Crișana, Maramureș și în nord-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină, iar cantitățile de apă vor depăși, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, local 25…30 l/mp și pe arii restrânse, 40…50 l/mp.

Notă: Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi vineri (9 septembrie) și în Banat, restul Transilvaniei și jumătatea de nord a Moldovei, iar sâmbătă (10 septembrie) în cea mai mare parte a țării.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

Ne găsiți și pe Google News