CJSU Bihor: Oradea si alte 10 localitati din judetul Bihor raman cu incidenta de peste 4/1000 de locuitori
Stiri Bihor

CJSU Bihor: Oradea si alte 10 localitati din judetul Bihor raman cu incidenta de peste 4/1000 de locuitori

noriel.ro

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bihor (CJSU) a aprobat în cadrul ședinței de astăzi, 9 aprilie, lista localităților bihorene în care se impun limitări în domeniile HoReCa, cultural și de divertisment, precum și măsurile de sănătate publică privind prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2 de la nivelul județului Bihor.

Decizia s-a adoptat în concordanță cu prevederile din Hotărârea Guvernului nr. 348/2021 pentru modificarea și completarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

La data de astăzi, 9 aprilie, conform analizei elaborate de către Direcția Publică de Sănătate Bihor în baza noii metodologii de calcul a incidențelor, la nivelul județului Bihor există:

decathlon.ro
  • – 11 localități cu incidență de peste 4 cazuri / 1.000 locuitori: Oradea, Gepiu, Valea lui Mihai, Nojorid, Vadu Crișului, Sântandrei, Tulca, Derna, Cărpinet, Sânmartin, Avram Iancu
  • – 14 localități cu incidență de peste 3 cazuri / 1.000 locuitori: Sălacea, Sârbi,  Salonta, Borș, Mădăras, Aușeu, Șimian, Oșorhei, Abrămuț, Cetariu, Toboliu, Tinca, Diosig, Viișoara
  • – 27 de localități cu incidență între 1,5 – 3 cazuri/1.000 locuitori.

Precizăm că, față de ultima decizie CJSU, din 2 aprilie, astăzi, 9 aprilie, la nivelul județului Bihor nu mai există nicio localitate cu incidența de peste 7,5 cazuri / 1.000 locuitori.

Conform prevederilor, în localitățile în care incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5 cazuri / 1.000 locuitori, respectiv 4 cazuri / 1.000 locuitori, se aplică o serie de măsuri noi de sănătate publică, dintre care enumerăm:  

  • La incidența de peste 7,5 cazuri / 1.000 locuitori, activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ sau prestări de servicii este restrânsă la intervalul orar 5:00 – 18:00;
  • La incidența de peste 4 cazuri / 1.000 locuitori, activitatea operatorilor economici în zilele de vineri, sâmbătă și duminică este restrânsă la intervalul orar 5:00 – 18:00;
  • Prin excepție sunt permise livrările la domiciliu în ambele situații de mai sus;
  • Prin excepţie, unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, şi cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară;
  • La incidența de peste 4 cazuri / 1.000 locuitori activitatea operatorilor economici în domeniul sălilor de sport și/sau fitness desfăşurată în spaţii închise este suspendată;
  • La incidența de peste 7,5 cazuri / 1.000 locuitori se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 20:00 – 5:00, cu excepţiile prevăzute de lege;
  • La incidența de peste 4 cazuri / 1.000 locuitori se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20:00-05:00, cu excepţiile prevăzute de lege;
  • Excepţiile prevăzute de lege privind circulația persoanelor în cazurile de mai sus sunt:

1) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

2) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

3) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

4) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;

IMPORTANT: Centrele de vaccinare și cabinetele medicale NU se închid la ora 18:00 în localitățile cu incidență de peste 4 cazuri/1.000 locuitori, iar cetățenii se pot deplasa pentru efectuarea tratamentelor și după ora 20:00, dacă este cazul.

Reamintim cele mai importante măsuri de sănătate publică care se aplică în localitățile unde incidența este mai mare de 3 cazuri/1.000 locuitori:

  • Este suspendată activitatea cu publicul a restaurantelor și cafenelelor în interior, dar este permisă funcționarea teraselor și livrarea la domiciliu;
  • Este suspendată activitatea cu publicul a operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc, cu excepția achiziției biletelor de tip loto, pariuri și lozuri;
  • Sunt suspendate activitățile cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte.

Lista localităților în care se impun măsuri de sănătate publică se actualizează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie, în urma hotărârilor CJSU Bihor, în funcție de rata de incidență a cazurilor de infectare cu noul coronavirus la nivelul fiecărei localități.

Mai jos puteti vizualiza lista localitatilor unde se impun restrictii

HCJSU-nr.30-APRILIE-2021