Anunțuri publicitare
CJ Bihor anunta ca Parcuri Industriale Bihor nu a gasit investitor si reia licitatia
Stiri Bihor

CJ Bihor anunta ca Parcuri Industriale Bihor nu a gasit investitor si reia licitatia

Societatea Parcuri Industriale Bihor SA anunță reluarea licitațiție privind investiția de peste 1 milion de euro pentru lucrările de construcție și amenajare a Parcului Industrial Tilegad. Este vorba despre construirea drumului de incintă, a drumurilor de acces, parcări, sens giratoriu, trotuare și stații de autobuz dar și instalații electrice și sanitare, deviere de rețele electrice și instalații pentru stingerea incendiilor.

Valoarea totală a contractului este de 4.742.844,70 lei, iar termenul limită până la care operatorii economici interesanți pot depune ofertele este de 02.11.2018, ora 12.00, iar data limită de primire a solicitărilor de clarificări este 25.10.2018, ora 12.00. Garanția de participare la procedura de atribuire este de 1% din valoarea contractului, adică de 47.000 de lei și este valabilă pentru o perioadă de minimum 90 de zile( calculată de la data limită pentru depunerea ofertelor)

Procedura de atribuire este prin licitație deschisă, iar documentația de atribuire poate fi obținută prin solictare scrisă, depusă la sediul societății Parcuri Industriale Bihor SA, Oradea, strada Gheorghe Dima nr.3, etaj 1.

Modul de depunere a ofertelor este fie prin email la adresa office@investinbihor.com sau pe suport hârtie la sediul societății, direct sau prin poștă.

Pentru selectarea ofertanților, Societatea Parcuri Industriale Bihor SA, are în vedere o serie de criterii de calificare privind situația personală, economico-financiară și capacitatea tehnică și profesională a ofertanților, acestea derivând din Documentația de atribuire.

Perioada de valabilitate a ofertei trebuie să fie de minimum 90 de zile, de la data limită pentru depunerea ofertelor.

Potrivit reprezentanților SC Parcuri Industriale Bihor SA, criteriul de atribuire a contractului de achiziție este prețul cel mai scăzut.

Durata contractului de achiziție este de maximum 12 luni de la data intrării în vigoare a contractului de achiziție a lucrărilor.

Prima procedură a fost anulată pentru că ofertele depuse au fost inacceptabile din punctul de vedere al normelor procedurale stabilite de societatea Parcuri Industriale Bihor SA.

loading...