Cinci traficanti de droguri, condamnati, au fost prinsi de politistii bihoreni
Stiri Oradea

Cinci traficanti de droguri, condamnati, au fost prinsi de politistii bihoreni

Marți, 26 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Oradea au depistat și reținut un bărbat de 26 de ani, din municipiul Oradea.

Tribunalul Bihor a emis pe numele său un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 8 luni și 10 zile închisoare în regim de detenție, pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri.

De asemenea, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Oradea au depistat și reținut un bărbat de 31 de ani, din comuna Diosig, județul Bihor, pe numele căruia Tribunalul Bihor a emis un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 8 luni închisoare în regim de detenție, pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri.

Totodată, a fost depistat și reținut un bărbat de 30 de ani, din municipiul Oradea, pe numele căruia Tribunalul Bihor a emis un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 1 an și 4 luni închisoare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri.

În cursul aceleiași zile, polițiștii Postului de Poliție Tinca în colaborare cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au depistat și reținut alți doi bărbați, de 29 și 27 de ani, ambii din comuna Tinca, Județul Bihor, pe numele cărora magistrații Tribunalului Bihor au emis mandate de executare a unor pedepse privative de libertate, fiind condamnați fiecare la câte o pedeasă de 1 an de închisoare în regim de detenție, pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri.

Cele cinci persoane au fost încarcerate în Penitenciarul Oradea, pentru executarea pedepselor cu închisoarea la care au fost condamnate.

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

loading...