Cinci politisti de frontiera de la ITPF Oradea au fost trimisi in judecata pentru luare de mita
Stiri Oradea

Cinci politisti de frontiera de la ITPF Oradea au fost trimisi in judecata pentru luare de mita

Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor este abilitat să aducă la cunoștința publicului următoarele:

Procurorii din cadrul al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a cinci inculpaţi, poliţişti de frontieră în cadrul ITPF Oradea pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, faptă prevăzută de art. 289 alin. 1 din Codul cu aplic. art. 6 alin. 1 şi art. 7 lit. c din Legea nr. 78/2000 .

În fapt, s-a reţinut că, în perioada martie – mai 2021, inculpaţii au primit de la conducători auto ai camionelor de transport marfă, aparținând unei persoane juridice române, sume de bani cuprinse între 50 de lei şi 100 de euro, pentru:

  • – a facilita acestora reducerea timpilor de aşteptare, in coloana ce se formeaza pe drumul european E60, fapta fiind săvârșită în legătură cu atribuțiile de serviciu ale funcționarului,
  • – pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu referitoare la carantinarea persoanei în cauză.
  • – neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu referitoare la controlul documentelor transportatorilor de marfă.

Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalului Bihor cu propunere de a menţine măsura sechestrului asigurătoriu, măsură dispusă cu privier la inculpatul P.G. având în vedere că s-a constatat o disproportie vadita intre veniturile licite ale inculpatului si averea sa.

Cei 5 inculpaţi s-au aflat sub măsura reţinerii şi a arestului preventiv în perioada 07.12.2021 – 17.12.2021, sub măsura arestului la domiciliu în perioada 17.12.2021 – 31.12.2021, iar ulterior sub măsura controlului judiciar din 01.01.2022 pe o perioadă de 120 de zile.

La efectuarea cercetărilor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a beneficiat de sprijinul Direcţia Generală Anticorupţie.

Facem precizarea că trimiterea în judecată reprezintă, conform prevederilor Codului de procedură penală, o etapă a procesului penal ce constă în finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă în vederea judecării cauzei,  situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

  Ştirile InfoOradea sunt şi pe Facebook sau pe Google News