Cele mai îndrăgite atracții pentru copii din România. Bihorul, prezent cu trei locații în top
Diverse

Cele mai îndrăgite atracții pentru copii din România. Bihorul, prezent cu trei locații în top

Advertisement

Vacanța de vară nu s-a încheiat, iar părinții care nu au apucat să plece cu cei mici au acum ocazia perfectă: minivacanța de Sfânta Maria. O analiză realizată de ClubulCopiilor.ro, pe baza a mii de recenzii din Google Maps, dezvăluie cele mai apreciate atracții pentru copii din țară, împărțite în două mari categorii – locații consacrate și destinații în plină ascensiune.

Cum s-a făcut selecția

Clasamentul include doar atracțiile care oferă activități dedicate copiilor – de la parcuri de aventură și experiențe în natură, la distracții acvatice și interacțiuni cu animale. În caz de egalitate a ratingului, prioritatea a fost acordată locurilor cu cel mai mare număr de recenzii, indicator al popularității și al calității constante a serviciilor.

Bihorul, trei atracții în categoria „vedetelor”

Bihorul se remarcă prin prezențe notabile în categoria locațiilor consacrate. Zoo Oradea, cu un rating de 4,4 din aproape 9.000 de recenzii, este cea mai bine evaluată atracție pentru copii din județ, atrăgând anual mii de vizitatori interesați de fauna locală și exotică.

Aquapark Nymphaea din Oradea, evaluat la 4,3 din peste 16.700 de recenzii, și Ștrandul Apollo-Felix, cu 4,3 din 8.728 de recenzii, completează lista, fiind printre cele mai populare destinații de relaxare și distracție în familie din vestul țării.

Campionii naționali ai distracției pentru copii

În topul atracțiilor consacrate, pe primul loc se află Mini Transilvania Park din Harghita, urmat de Parc Aventura Brașov și Dino Parc Râșnov.

Categoria „atracțiilor în ascensiune” este dominată de Muzeul Trenulețelor Valentin Banciu din Hunedoara, urmat de Cyberjump Lujerului din București și Complexul Recreativ Berryland, tot din Hunedoara.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *