Cele 466 de camere video stradale instalate pana acum de Primaria Oradea au fost de folos politiei si investigatorilor. Anul acesta vor mai fi instalate inca 134 de camere video stradale
Stiri Oradea

Cele 466 de camere video stradale instalate pana acum de Primaria Oradea au fost de folos politiei si investigatorilor. Anul acesta vor mai fi instalate inca 134 de camere video stradale

Modernizarea sistemului unic de supraveghere video existent pe domeniul public al municipiului, începută de Primăria Oradea anul trecut, își arată deja utilitatea, numai în anul 2020 fiind înregistrate la Poliția Municipiului Oradea un număr de 114 solicitări ale înregistrărilor realizate de acest sistem.

Sistemul de supraveghere video s-a dovedit util în identificarea unor autori de infracțiuni (reclamate inițial cu autori necunoscuți), în soluționarea unor evenimente rutiere, dar și în dirijarea echipajelor de poliție sau mixte în locațiile unde s-a constatat necesitatea intervenției acestora.

Din cele 114 solicitări, 6 sunt de la Poliția Transporturi Feroviare, 23 de la Biroul Rutier din cadrul Poliției Municipiului Oradea, 63 de la alte birouri ale Poliției Municipiului Oradea și 22 de la alte structuri ale Inspectoratului de Poliție Județean (cum ar fi Serviciul Investigații Criminale, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice etc).

De menționat că Poliția Municipiului Oradea înregistrează și solicitări de la instanțe și parchete pentru a pune la dispoziție înregistrări video de la camerele de supraveghere video din municipiu, aspect ce relevă din nou importanța acestora.

Primăria Oradea a început modernizarea sistemului unic de supraveghere video existent pe domeniul public al municipiului Oradea cu scopul principal de a crește siguranța cetățenilor din municipiu, de a putea permite analiza și prelucrarea semnalului video inteligent, cât și recunoașterea numerelor de înmatriculare a autovehiculelor parcate în locuri nepermise.

Montarea celor 600 de camere video achiziționate se realizează de firma SC RCS&RDS.

Valoarea achiziției a fost de 3.164.040 lei (fără TVA).

Camere de supraveghere achiziționate au fost: camere panoramice cu vedere 360 grade (PTZ), camere control trafic (LPR – pentru citirea numerelor de înmatriculare) și camere cu vedere de ansamblu.

Sistemul de supraveghere a fost gândit pentru a fi modernizat în 3 etape. În etapa I, care s-a consumat deja, s-a realizat modernizarea sistemului de stocare, procesare video și dispecerizare (video wall şi staţii de lucru), echipamentele noi achiziționate fiind instalate la sediul Poliției Municipiului Oradea din cadrul IPJ Bihor de pe str. Calea Aradului nr. 6.

De menționat că Primăria Oradea are o colaborare foarte bună cu Poliția Municipiului Oradea, cea care împreună cu Poliția Locală Oradea gestionează întregul sistem de monitorizare a camerelor video.

Modernizarea sistemului unic de supraveghere video se află acum în etapa a II-a, cea a instalării propriu-zise a camerelor de supraveghere. Până în acest moment s-au montat 466 de camere, care acoperă aproape toată suprafața municipiului. Din cele 466 de camere de supraveghere, 14 sunt camere panoramice cu vedere 360 grade (PTZ), 29 sunt camere control trafic (LPR – pentru citirea numerelor de înmatriculare) și 423 sunt camere cu vedere de ansamblu.

Aceste camere de supraveghere sunt montate pe principalele artere de circulație, în parcuri, în intersecții, în vecinătatea școlilor, la intrările și ieșirile din oraș, în zona centrală, în zonele pietonale aglomerate, în pasaje și în cartiere etc.

Montarea camerelor de supraveghere rămase, respectiv diferența până la 600, câte s-au achiziționat prin acest proiect, se va efectua în cursul acestui an

În continuare, urmează implementarea unui soft de video analiză a imaginilor pentru următoarele posibile scenarii: acțiuni ostile, ambuteiaje auto, incendii și alte acțiuni care ar pune în pericol siguranța cetățenilor.