LUNI, 31 octombrie 2022, de la ora 19, la Sala Arcadia, vă invităm la spectacolul „Cehov nu crede în lacrimi”, care s-a jucat o vreme pe scena Teatrului Nottara.
Cristina Constantinescu, protagonista acestui spectacol, este o tânără actriță din București care, împreună cu tatăl ei, actorul Teatrului Odeon din București, Mircea Constantinescu, au gândit acest spectacol, alcătuit din câteva bine cunoscute monologuri din piesele lui Cehov, cărora li se adaugă comentariile autorului.
Spectatorii mai… vârstnici din Oradea știu cine este Mircea Constantinescu, cei tineri, mai puțin. El a debutat la teatrul din Oradea în anul 1975. Au venit atunci patru tineri talentați de la clasele Sandei Manu (Mircea și Mariana Neagu )și de la clasa Octavian Cotescu (Radu Vaida și Ileana Iurciuc ). Au debutat spectaculos în spectacolul „Steaua fără nume”, în regia lui Szombati Gille Otto. Mircea interpreta rolul profesorului Udrea.
În cei câțiva ani cât a jucat pe scena teatrului orădean, Mircea a interpretat nu puține roluri complexe, cărora le-a dat adâncime și strălucire, un parcurs elegant prin dramaturgia românească și universală, soldat cu premii de interpretare: Balconul de D.R.Popescu, Capul de rățoi de G. Ciprian, Sînziana și Pepelea de Vasile Alecsandri, Hotărârea de Mircea Bradu, Fontana Trevi de G.L.Bernini, Emigranții de S.Mrozek, Astă seară se improvizează, de Luigi Pirandello… Colaborarea cu colegii de generație, regizorii Alexandru Colpacci și Sergiu Savin s-a dovedit de bun augur și pentru unii și pentru alții.
A fost mereu și un excelent recitator de poezie, nelipsit din Spectacolele de poezie din acei ani. Recitalul său Strângând a vremii trudă într-un ceas a fost un succes.
Așadar, vom avea ocazia, în seara de 31 octombrie, să-i urmărim vreme de un ceas, nu mai mult, pe cei doi actori, tată și fiică, în spectacolul plin de sensibilitate și rafinament: CEHOV NU CREDE ÎN LACRIMI.



