Ce trebuie să știi despre Recensământului Populației și Locuințelor. Întrebări și explicații
Stiri Oradea

Ce trebuie să știi despre Recensământului Populației și Locuințelor. Întrebări și explicații

Recensământul este o acțiune care se desfășoară în toate țările Uniunii Europene, fiind pentru prima dată când numărarea populației și a locuințelor este 100% informatizată. Toate întrebările din chestionar sunt obligatorii și fiecare dintre noi trebuie să-l completăm în întregime. Navigarea prin formular urmează anumite reguli, iar răspunsurile trebuie completate în funcție de propria situație demo-socio-economice. Chestionarul este disponibil în mai multe limbi ale minorităților etnice, precum și în limba engleză.

Reședința obișnuită înseamnă locul în care îți petreci, în mod normal, perioada de odihnă zilnică, independent de absențele temporare în scopul recreerii, al vacanței, al vizitelor la prieteni și rude, al afacerilor, al tratamentului medical sau al pelerinajelor religioase.

Dacă te afli în afara hotarelor țării pentru mai puțin de 12 luni, te poți autorecenza online. În cazul apatrizilor, aceștia pot să se recenzeze cu condiția să locuiască pe teritoriul României pentru o perioadă de minimum 12 luni.

În cazul în care deții mai multe locuințe, vei fi recenzat la locuința care reprezintă reședința obișnuită. Dacă o locuință este ocupată, vor răspunde la recensământ cei care locuiesc efectiv acolo (rude, chiriași, etc.).

interlink.ro

Dacă locuiești cu chirie, trebuie să furnizezi informații despre acea locuință. De reținut faptul că art. 52 alin (1) din OUG nr.19/2020 prevede că „Rezultatele recensământului pot fi folosite doar în scopuri statistice şi de cercetare ştiinţifică.”

Dacă o familie locuiește în străinătate, dar vine în țară în vacanță, doar membrii gospodăriei rămași în țară, la reședința obișnuită, se vor recenza. Membrii din străinătate vor fi declarați plecați pe perioadă îndelungată (cel puțin 12 luni).

În cazul copiilor care locuiesc alternativ în două locuri de reședință, se ia în considerare reședința în care și-au petrecut cel mai mult timp. Dacă perioada de timp este egală, atunci reședința este cea la care copiii și-au petrecut ziua de 1 decembrie 2021.

Atenție! Doar în ultimă instanță, o persoană poate oferi recenzorului, pe propria răspundere, informații corecte și complete despre o altă persoană care nu poate participa la recensământ. Interviurile proxy se realizează doar în cazuri excepționale și doar dacă recenzorul nu a putut contacta în prealabil persoana ce trebuie recenzată.

În cazul persoanelor minore, completarea chestionarului în perioada de autorecenzare poate fi făcută de către unul dintre părinți, de tutorele legal sau persoana majoră la care este în grijă.

De menționat este faptul că la adresă se completează reședința obișnuită. Pentru a servi unor politici publice benefice pentru comunități, scopul principal al recensământului este înregistrarea și măsurarea populației rezidente (conform reședinței obișnuite) și NU a populației după domiciliu, număr care poate include și persoane care au părăsit România pentru o perioadă temporară.

Numărul de înregistrări pe o singură adresă de e-mail este nelimitat. Cel mai important aspect este ca e-mail-ul să fie unul valid, iar persoana care se ocupă de autorecenzare să aibă acces la respectiva adresă.

Cum se recenzează și ceilalți membri ai gospodăriei în etapa de autorecenzare?

  • Pas 1: Membrii gospodăriei pot desemna o persoană de referință (cap de familie) care să completeze formularul de preînregistrare. Această persoană înregistrează completează CNP-urile și adresele de e-mail ale fiecărui membru.
  • Pas 2: Fiecare membru al gospodăriei primește, la adresa de e-mail indicată în formularul de preînregistrare, propriul chestionar de recensământ.
  • Pas 3: Mai apoi, fiecare intră pe link-ul primit prin e-mail unde i se deschide chestionarul la care va trebui să răspundă.

 

Ne găsești și pe Google News