Ce masuri a luat Politia de Frontiera si ce ne recomanda, pentru fluidizarea traficului in perioada sarbatorilor
Informatii utile

Ce masuri a luat Politia de Frontiera si ce ne recomanda, pentru fluidizarea traficului in perioada sarbatorilor

Apropierea Sărbătorilor de Iarnă readuce în ţară mulţi dintre cetăţenii români aflaţi în străinătate, pentru a-şi petrece aceste zile împreună cu familia şi rudele, dar şi cetăţeni străini care doresc să-şi petreacă zilele de vacanţă în România.

Ca în fiecare an, în luna decembrie, în punctele de trecere ale frontierei se prefigurează o creştere a traficului de persoane şi mijloace de transport, atât pe sensul de intrare, cât şi pe sensul de ieşire din ţară.

Pentru evitarea aglomerărilor I.T.P.F Oradea a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control eficient şi operativ.

 În acest sens, va fi folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere ale frontierei şi în cele mai aglomerate se vor utiliza toate arterele de control disponibile, în limita configuraţiei acestora.

De asemenea, au fost dispuse măsuri de suplimentare a personalului poliţiei de frontieră până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, în funcţie de dinamica valorilor de trafic.

Menţionăm că, în proximitatea punctelor de trecere ale frontierei, politistii de frontieră împreună cu poliţia rutieră informează conducătorii auto despre posibilităţile de utilizare a tuturor punctelor alternative de trecere a frontierei.

Recomandări

Pentru evitarea aglomerărilor, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Front ieră Oradea, recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

Menționăm că, la frontiera româno-ungară sunt 11 puncte de trecere ale frontierei cu specific rutier şi, în total, sunt disponibile, atât  pe sensul de intrare în țară, cât şi pe sensul de ieşire, câte 52/54 de benzi de control pe sens.

  • pe raza jud. Timiş: T.F. Cenad – Kiszombor;
  • pe raza jud. Arad: T.F. Nădlac – Nagylak
    • P.T.F. Nădlac II – Csanadpalota
    • P.T.F. Turnu – Batonnya;
    • P.T.F. Vărşand – Gyula
  • pe raza jud. Bihor: T.F. Salonta – Mehkerek;
    • P.T.F. Borş – Artand;
    • P.T.F. Valea lui Mihai – Nyirabrany;
    • P.T.F. Săcuieni – Letavertes
  • pe raza jud. Satu Mare: P.T.F. Urziceni – Vallaj;
    • P.T.F. Petea – Csengersima.

Reamintim participanților la trafic că, Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat  aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro, care prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere ale frontierei pentru anumite intervale de timp.

Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

Valori de trafic

 În luna decembrie 2016, au tranzitat prin punctele de trecere ale frontierei de la nivelul I.T.P.F Oradea aproximativ 1 milion de persoane, precum și peste 400.000 de mijloace de transport. Dintre acestea, aproximativ 630.000 de treceri au fost pe sensul de intrare în ţară (600.000 cetăţeni U.E. şi 30.000 cetăţeni non – U.E.). 

Cele mai tranzitate au fost punctele de trecere din vestul ţării. Din experienţa anilor trecuţi, s-a stabilit că, în anumite puncte de trecere ale frontierei, în această perioadă se înregistrează valori de trafic foarte crescute, aproape duble față de o perioadă normală.

Astfel, P.T.F. Nădlac II Autostrada, la frontiera cu Ungaria, a fost cel mai tranzitat punct de trecere rutier, de peste 454.000 persoane și 195.700 mijloace de transport.

La P.T.F. Borş, un alt punct de trecere de la granița cu Ungaria foarte tranzitat, poliţiştii de frontieră au verificat peste 353.600 persoane și 133.300 mijloace de transport.

Verificări sistematice la frontieră

De asemenea, reamintim că, începând cu luna aprilie a.c., ca urmare a intrării în vigoare a Regulamentului 458/2017 de modificare a Codului Frontierelor Schengen (Regulamentul 399/2016), Poliţia de Frontieră Română efectuează verificări sistematice, care constau în verificarea documentelor de călătorie și consultarea bazelor de date relevante cu privire la toate persoanele, atât la intrare, cât și la ieșirea din țară.

 În acest sens, apelăm la înţelegerea celor care tranzitează frontiera în această perioadă şi precizăm că au fost dispuse toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpilor de aşteptare.

Poliţia de Frontieră a pus la dispoziţia participanţilor la traficul transfrontalier numărul de telefon 021.9590 unde pot semnala diferite aspecte despre modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, sesizările fiind preluate de catre poliţiştii de frontieră care vor acţiona în consecinţă, legal, de la caz la caz.

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.