Ce este de fapt Craciunul si ce semnificatie are in sufletele oamenilor?!
Diverse

Ce este de fapt Craciunul si ce semnificatie are in sufletele oamenilor?!

Craciunul – sarbatoarea Nasterii Domnului. Este sarbatorit in fiecare an pe 25 decembrie. Se canta colinde de Craciun, se trimit urari de Craciun, se rostesc proverbe, ghicitori, zicale, balade. Craciunul este o sarbatoare a bucuriei si a intelegerii. Aceasta sarbatoare aduce pace si fericire in sufletele oamenilor. Este o zi a darurilor. Oferim daruri pentru ca raspundem la darul iubirii lui Dumnezeu pentru noi.

În luna decembrie ne împărțim viața între ceea ce facem în mod obișnuit în tot cursul anului, și spiritul sărbătorilor. Începem să îl simțim încă de pe la începutul lunii, când primarii orașelor din țară pornesc luminițele, când magazinele își anunță deja promoțiile de Crăciun și își expun decorațiunile adecvate, când încep la radio melodiile care te îndeamnă să fii mai bun, ba încep să se audă și colindele mai mult sau mai puțin tradiționale. Totul este adecvat momentului, își ia un chip potrivit în așteptarea marii sărbători. Mai simțim apropierea Crăciunului prin traficul infernal de pe străzile patriei și prin neputința de a mai găsi vreun loc unde să-ți așezi mașina în largile parcări de la mall-uri. Mai băgăm de seamă că se apropie sărbătorile prin stresul care ne cuprinde la ideea că iar trebuie să ne gândim ce daruri avem de făcut celor pe care nu-i putem uita în asemenea ocazii. Iar treaba asta are o tradiție îndelungată. În copilăria mea, petrecută în vremuri comuniste, decembrie era numită luna cadourilor, iar publicitarii acelor vremuri ne îndemnau să ne facem cadouri unii altora, cu toate că nu prea era nimic de cumpărat prin magazinele patriei.

Dincolo de consumismul de rigoare, la care ne aliniem fără dizidențe inutile, simțim că mai e ceva totuși în această perioadă. Luminițele din oraș, aglomerația infernală, promoțiile din supermarketuri, zâmbetele profesioniste ale vânzătorilor, amabilitatea mai mult sau mai puțin trucată a prietenilor și partenerilor, stresul care nu-și ia niciodată liber, toate acestea la un loc și încă multe altele, nu pot să ne ascundă un fapt pe care îl simțim cumva, fără însă să-l putem defini.

Dacă ne întreabă cineva despre ce e Crăciunul, nu avem emoții să-i răspundem. Enumerăm la repezeală spiritul sărbătorii, nevoia de a fi mai buni, darurile pe care le facem celor mai sărmani ca noi (întotdeauna există și aceștia, oricât de nenorociți ne-am socoti pe noi înșine), belșugul pe care vrem să-l vedem la masă și în toată casa. Dacă mai continuăm, ne dezicem formal de consumism, de o lume redusă la achiziția și consumul bunurilor, pe care însă îl practicăm prin luarea cu asalt a magazinelor.

Sunt unii care depășesc și această abordare a ceea ce înseamnă Crăciunul, și vin să ne spună la ce se referă, iar atunci ne vorbesc despre nașterea lui Hristos, despre Maria, Iosif, despre iesle, stea, cei trei magi și darurile lor, despre îngerii care binevesteau și păstorii care i se închinau Pruncului. Toate acestea sunt corecte, dar nu știu cât de mult mai reflectăm la ele, cât le înțelegem, iar dacă le-am înțelege în ce măsură le-am mai accepta. Suntem impregnați de o raționalitate îmbibată de materie, opacă la mister, la ceea ce ar depăși legile fizicii, primim niște cuvinte legate de credință, dar fără să încercăm să le vedem în semnificația lor proprie.

Nu mai reflectăm la ce înseamnă Crăciunul, ne mulțumim cu îndemnul de a fi mai buni, mai înțelegători, facem daruri, ne ajutăm aproapele, sau cel puțin bifăm toate acestea ca acțiuni îndeplinite și ne vedem mai departe de grijile noastre cotidiene. Îl reducem la un eveniment uman, la ce putem înțelege și face în varianta noastră mai bună, de sărbătoare, dar fără să încercăm să ne depășim. Pierdem sărbătoarea din cauza activităților pe care le facem cu ocazia ei, a petrecerilor ce o însoțesc, a zgomotului de fond dat atât de tare încât nu mai auzim glasurile îngerilor coborâți din ceruri ca să ne dea vestea nașterii Mântuitorului nostru.

În limbaj obișnuit, nașterea lui Hristos este fie un paradox, fie un nonsens. Maria, o fecioară neștiută de nimeni dintre puternicii acelei lumi, îl naște pe Dumnezeu. Ea este Fecioară înainte de naștere, în timpul ei și după aceea. Iar Dumnezeu, cel necuprins de universul întreg, ia chipul unui prunc nevinovat și lipsit de orice putere. Se poate imagina vreun scandal mai mare pentru mintea umană, ceva care să o disloce mai mult din tiparele ei? Nu, nu e posibil. Dacă suntem liniștiți când vine Crăciunul și îl percepem ca pe o sărbătoare cu dată fixă din calendar, este pentru că nu ne dăm seama despre ce este vorba: se întâmplă lucruri cu neputință de întâmplat, care ne copleșesc mintea și ne lasă muți de uimire.

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.