Cartierul Nufarul 1 va intra intr-un amplu program de regenerare urbana. Mai multe spatii verzi, zone pietonale si piste de biciclete
Stiri Oradea

Cartierul Nufarul 1 va intra intr-un amplu program de regenerare urbana. Mai multe spatii verzi, zone pietonale si piste de biciclete

Revitalizarea cartierului Nufărul 1 și îmbunătățirea condițiilor de viață a locuitorilor urmează să se realizeze printr-un amplu proces de regenerare urbană, care vizează zona cuprinsă între străzile Constantin Noica, Nufărului, Bumbacului și Morii, pe o  suprafață de cca 25,6 ha.

Consiliul Local a aprobat azi indicatorii tehnico-economici rezultați din studiul de fezabilitate pentru lucrarea de utilitate publică „Regenerare urbană Nufărul 1”, valoarea investiției fiind de 124.803.496 lei (fără TVA).

Primarul Florin Birta împreună cu directorul adjunct al Direcției Tehnice din Primăria Oradea, Adina Popa, a prezentat într-o conferință de presă detaliile realizării acestui proiect.

Nufărul 1 – un cartier regenerat de la zero

„Așa cum știți, am aprobat un masterplan și urma să facem să facem un studiu de fezabilitate. Acum acest studiu a fost finalizat. Avem și o sursă de finanțare pe Programul Operațional Regional pe partea de regenerare urbană de 11 milioane euro, bani rezervați pentru Municipiul Oradea, cu posibilitatea de a supracontracta până la 200%. Asta înseamnă că avem pe axa respectivă 22 milioane de euro disponibili. Practic, tot ce înseamnă Nufărul 1 va fi reabilitat, de la spații verzi, trotuare, asfalt, piste de biciclete, iluminat public și așa mai departe. Aici se desfășoară în acest moment lucrările de finalizare a implementări proiectului Nufărul 1 Geotermal, lucrări care se vor încheia până la finalul lunii mai. Astfel, după aprobarea SF-ului, dorim să dăm drumul la licitație și să începem cât mai repede execuția lucrărilor. Acest cartier va fi regenerat de la zero și cred că va deveni un model de regenerare urbană, mai ales că nu știm ca un cartier dintr-un municipiu să mai fi trecut printr-un astfel de proces”, a precizat primarul Florin Birta.

Edilul a precizat că, în urma consultării cu locuitorii zonei, drumul din zona străzii Onisifor Ghibu care trece printre două blocuri nu a mai fost cuprinsă în studiul de fezabilitate, optându-se pentru o altă soluție.

Regenerarea zonei are la bază disfuncționalitățile constatate

Cartierul Nufărul I s-a format pe terenul fostului sat Seleuș, localitate suburbană a Oradiei, fiind alipită în 1950, odată cu reorganizarea administrativ-teritorială a orașului. Primăria Oradea a realizat mai multe proiecte prin care a identificat disfuncționalitățile în zonă, acestea fiind: zone verzi afectate de parcarea repetată a autoturismelor, boxe de garaje metalice care dau un aspect urban degradat, obstrucționarea traficului pietonal/auto prin parcarea în cadrul profilelor aleilor de circulație auto și pietonală, zone de trotuare degradate sau zone fără trotuare, probleme pe zona de iluminat public etc.

Numărul total de apartamente în cadrul ansamblului de locuire este în prezent de 5.657, cu 16.971 utilizatori (o medie de 3 locuitori/apartament). În momentul de față, parcările amenajate sunt în număr de 1.529, ceea ce arată că în zonă există un deficit de locuri de parcare.

Prin regenerarea zonei, se va refuncționaliza spațiul verde din zona rezidențială, astfel încât acesta să corespundă nevoilor utilizatorilor, se vor moderniza 10 km de străzi, se vor amenaja 2.664 locuri de parcare la sol, trotuare, dar și piste pentru biciclete în lungime totală de 1,7 km, care să lege străzile Constantin Noica, Bumbacului, Onisifor Ghibu, Forajului și Morii.

Totodată, se va realiza un nou sistem pluvial de colectare și evacuare a apelor meteorice cu descărcarea în Pârâul Peța, dar și un sistem modern de iluminat corpuri tip LED pentru iluminarea străzilor, parcărilor, aleilor, trotuarelor, pistelor de biciclete și trecerilor de pietoni.

Spații verzi și zone pietonale

Directorul Adina Popa a prezentat conceptul de spațiu verde care se va aplica în cartierul Nufărul 1: „Propunerile de amenajare peisagistică vizează o suprafață de 10 ha, neincluzând aici suprafața parcului ce va fi amenajat în zona centrală, deasupra parcării subterane din vecinătatea Liceului Onisifor Ghibu. Propunerile s-au bazat pe disfuncționalitățile zonei, precum spații verzi degradate ocupate de parcări improvizate, zone verzi fără o destinație clară sau foarte fragmentate în scuaruri mici, starea fitosanitară degradată a arborilor, foarte mulți fiind arbori bătrâni, cu risc de prăbușire, dar și pe faptul că activitățile în aer liber se concentrează pe Parcul Onisifor Ghibu, fapt ce presupune ca orădenii să se deplaseze cam 500 m pentru această facilitate”, a explicat directorul Adina Popa.

Pornind de la aceste disfuncționalități, proiectanții au stabilit două categorii de intervenții: la zonele verzi din proximitatea blocurilor de locuințe și la traseele pietonale care trebuie să faciliteze accesul la spațiile verzi și să creeze conexiuni eficiente între zonele de interes.

Astfel, la suprafețele verzi în proximitatea blocurilor rezidențiale se disting mai multe subzone: piațete destinate întâlnirilor sociale, locuri naturale de joacă dotate cu facilități moderne și sigure, zone deschise pentru sport și fitness,  zone pentru picnic, grădini urbane și zone pentru plimbările cu animale de companie.

În ceea ce privește traseele pietonale, acestea vor crea conexiuni eficiente atât între spațiile planificate, cât și cu traseele pietonale deja existente și vor fi pavate cu dale din piatră naturală de tip andezit sau cu o pardoseală drenantă. Sunt proiectate de asemenea și suprafețe acoperite cu dale înierbate, în special pentru zonele destinate parcării bicicletelor la intrările în scările de bloc.

În proiect e prevăzută și irigația suprafețelor verzi, fie manual (zone adiacente blocurilor de locuințe)  sau automat ( zone adiacente străzilor, aleilor, parcărilor).

Vegetație arboricolă diversă – aproape 2000 de arbori plantați

În total, se propune plantarea a 1.896 de arbori, care vor fi împărțiți în următoarele categorii: arbori pentru parc (210 buc), arbori speciali, precum pin, brad, varietăți de stejar (52 buc), arbori stradali (1.037 buc), arbori pentru zone rezidențiale (570 buc), pomi fructiferi – 27 buc. Speciile de arbori au fost selectate pe baza următoarelor criterii: capacitatea de a se dezvolta în mediul urban, importanța ecologică, valoarea estetică

Pentru unii dintre arborii prevăzuți în alveolele din zona platformelor pentru parcări amenajate se vor utiliza și sisteme de plantare pentru arbori tip „tree pits” alcătuite din cadre tridimensionale realizate din materiale plastice, umplute cu materiale drenante și învelite în geocompozite/geotextile realizate cu scopul asigurării unei irigări / drenări / ventilări corespunzătoare a rădăcinilor arborilor amplasați izolat.

Zonificarea propusă cuprinde mai multe tipologii peisagere: suprafețe gazonate (peluze), suprafețe de pajiște, pâlcuri cu vegetație ornamentală perenă de talie joasă, arbuști ornamentali, arbori forestieri și ornamentali, dispuși izolat, în pâlcuri sau masive de tip pădure.

Întreagă zonă va fi supravegheată video cu 59 de camere care vor fi montate pe stâlpii de iluminat, la locurile de joacă sau de socializare.

Ne găsiți și pe Google News