Bolojan: In 2018, intreg Cartierul Oncea va fi asfaltat. Ce alte zone mai are primarul in vedere
Stiri Oradea

Bolojan: In 2018, intreg Cartierul Oncea va fi asfaltat. Ce alte zone mai are primarul in vedere

Primarul Ilie Bolojan a susținut azi, 26 octombrie 2017, o conferință de presă în care a prezentat mai multe proiecte de hotărâri care vizează infrastructura rutieră a orașului și care au fost azi aprobate în ședința de Consiliu Local.

Primul proiect se referă la asfaltarea a șase străzi din Cartierul Oncea Nou. Este vorba de străzile: Ep.Ion Alexi – tronson cuprins între str. Poet Gh Pituț – str. Cucului, str. Cardinal Alexandru Todea, str. Cucului – tronson între str. Matei Corvin și str. Ion Pop Reteganul, str. Poet Gh. Puituț – tronson între str. Matei Corvin – Calea Bihorului, str. Ion Pop Reteganul – tronson între str. Poet Gh. Pituț – str Cucului și str Macului (tronson între Ion Bogdan – Calea Bihorului. Toate acestea au o lungime totală de peste 4 km.

Valoarea estimată a lucrărilor de modernizare este de cca 2 milioane de euro.

Urmează ca în 2018 toate aceste străzi să fie asfaltate, moment după care putem spune că întreg cartierul Oncea este asfaltat”, a spus primarul Ilie Bolojan.

O altă investiție care vizează infrastructura rutieră privește amenajarea drumului în  zona intersecției ”calea ferată” (între stațiile Episcopia Bihor Oradea Vest) – str. Uzinelor – str. Podului. Valoarea totală a acestei investiții este 378.590 lei  (inclusiv TVA), iar durata realizării este de 2 luni.

Așa cum se știe, atunci când există un trafic mare al tirurilor, cozile blochează efectiv circulația pe str. Podului. Pentru a elimina această problemă, în primul rând se va rezolva problema semnalizării peste calea ferată, de către CFR, după care se vor monta dale elastice din cauciuc pentru a nu se mai staționa în această zonă”, a precizat primarul Ilie Bolojan.

Un alt proiect rutier este cel care privește modernizarea str. Coriolan Hora, stradă aflată în spatele Gării Ioșia.

Strada are o lungime de 2,5 km, valoarea totală a investiției va fi de cca 1 milion de euro, iar durata de execuție a lucrărilor va fi de 8 luni.

Lucrările  urmează să înceapă în primăvara anului viitor.

La momentul actual str. Coriolan Hora este o stradă nemodernizată și care nu are rezolvată problema scurgerii apelor pluviale. În urma lucrărilor de modernizare se va rezolva inclusiv colectarea și evacuarea apelor pluviale, în vederea creerii de condiții corespunzătoare locuitorilor din zonă.

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

loading...