Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a prezentat astăzi, 27 aprilie, într-o conferință de presă, stadiul de dezvoltare a parcurilor industriale în județul Bihor, în Aleșd, Marghita, Beiuș și Ștei.
Studiul de fezabilitate (SF) pentru Parcul industrial din Aleșd a fost elaborat, fiind propus spre aprobare în ședința ordinară a Consiliului Județean Bihor de joi, 28 aprilie. Amplasamentul are o suprafață totală de 8,5 hectare și este împărțit în 11 parcele. SF-urile pentru parcurile industriale din Beiuș și Ștei vor fi finalizate în cursul lunii mai.
„Valoarea estimată a investiției este de 4,6 milioane de euro, iar durata de execuție este de 8 luni, din care 2 luni ar urma să fie proiectarea. În cursul lunii mai vom demara procedura de licitație pentru proiectare și execuție. Într-o primă etapă, lucrările la parcurile industriale din județ vor fi finanțate din bugetul propriu al Consiliului Județean Bihor, iar în a doua etapă din fonduri europene. Estimăm că din toamna acestui an, cel târziu din primăvara anului viitor, vor începe efectiv lucrările la amenajările acestor parcuri. Ne propunem ca din primăvara anului viitor să scoatem la concesiune parcele de teren pentru investitorii interesați de aceste amplasamente”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, în conferința de presă.
Primăriile Aleșd, Beiuș și Ștei au pus la dispoziția Consiliului Județean Bihor terenurile necesare investiției. Primăria Marghita a identificat, de asemenea, un amplasament pe care ar urma să îl predea autorității județene în cursul lunii viitoare.
„Obiectivul principal pentru orice comunitate este să existe o viață mai bună pentru cât mai mulți locuitori din acea comunitate. Acest obiectiv este legat de dezvoltarea economică, o condiție de bază a prosperității, iar creșterea economică o fac oamenii și companiile. Și noi, ca autorități publice, avem o responsabilitate în acest domeniu, aceea de a crea condițiile necesare. Am identificat amplasamente ieftine care vor fi puse la dispoziția companiilor. Acestea au un acces bun la o rețea de drumuri naționale sau județene, sunt poziționate în apropierea unor zone unde există un număr important de locuitori, la o distanță de peste 40 de kilometri de Oradea, de unde naveta spre Oradea este problematică, și cu toate faciitățile necesare: acces la rețelele de gaz, de utilități”, a mai adăugat Ilie Bolojan.
Vă reamintim că în luna august, anul 2021, au fost încheiate acorduri de parteneriat între Consiliul Județean Bihor, Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) și primăriile Aleșd, Marghita, Beiuș și Ștei, pentru înființarea și dezvoltarea a patru noi parcuri industriale pe raza unităților administrativ-teritoriale amintite.
În județul Bihor sunt funcționale trei parcuri industriale, în Municipiul Oradea, Municipiul Salonta și comuna Tileagd.
Ne găsiți și pe Google News