Comisia de evaluare a desemnat astăzi, 2 octombrie, oferta câștigătoare pentru proiectarea și execuția unui nou pasaj suprateran, la ieșirea din localitatea Oșorhei, în direcția Cluj.
Noul pasaj va fi construit peste sensul giratoriu existent, la intersecția cu drumul spre localitatea Fughiu, Centura Oșorhei și DN1. Acesta va avea o lungime totală de 402 metri (pasajul propriu-zis + rampe) și o lățime de 10 metri, cu două benzi de circulație. Sunt prevăzute 3 luni pentru proiectare și 10 luni pentru execuție.
Oferta câștigătoare a fost depusă de asocierea de firme FREYROM (Leader), INTEGRATED ROAD SOLUTIONS SRL, INGINERIE DRUMURI ȘI PODURI S.R.L. și PROCONS GROUP și are o valoare de 28.236.923,35 lei, fără TVA. Finanțarea proiectului este asigurată cu fonduri europene, prin Programul Regional Nord-Vest 2021 – 2027.
În perioada următoare va fi desemnat constructorul pentru proiectarea și execuția pasajului subteran situat la intersecția străzilor Oneștilor și Tudor Vladimirescu, din cele cinci oferte depuse. Acesta ar urma să aibă o lungime de 191 metri.
Consiliul Județean Bihor are în derulare o procedură de licitație pentru alte 4 pasaje rutiere. Acestea vor fi construite pe cele mai aglomerate artere din Oradea, la ieșirile din oraș spre Arad, Cluj și Satu Mare. Termenul de depunere a ofertelor este 7 octombrie.
Un alt pasaj va fi construit pe Centura Oradea, peste calea ferată care leagă Oradea de Sânmartin – Băile Felix. Proiectul a primit aviz favorabil din partea comisiei tehnico-economice a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere și urmează lansarea licitației pentru proiectare și execuție.
Ne găsiți și pe Google News