Bihorul petrece: D’ale Porcului revine la ERA Park Oradea, cu un concert folcloric extraordinar. Vezi programul
Evenimente

Bihorul petrece: D’ale Porcului revine la ERA Park Oradea, cu un concert folcloric extraordinar. Vezi programul

Advertisement

Sărbătorile bat la ușă, iar odată cu ele și bunătățile prind gust. Ajuns la cea de-a IX-a ediție, festivalul D’ale Porcului revine la ERA Park Oradea cu întreceri în tăiatul și pregătitul porcului, dar și cu un concert folcloric extraordinar.

Evenimentul se va desfășura în 3 și 4 decembrie, între orele 8 și 18.30, într-un cort amenajat în parcarea centrului comercial din Calea Aradului nr. 62 și va aduce în fața gurmanzilor mai multe concursuri.

Ca de obicei, ziua de sâmbătă este dedicată competiției între comune. Reprezentanții localităților din Bihor vor primi carcase de porc din care vor pregăti preparate tradiționale – precum toroș, cârnați și caltaboși – ce vor putea fi achiziționate de vizitatori pe bază de tichete.

Pe parcurs vor avea loc și degustări de mâncăruri și de pălincă, respectiv demonstrații de artă culinară, iar între orele 10.30 și 10.40 va fi lansat și un imn al festivalului, de către Văru’ Săndel și echipa D’ale Porcului. De la ora 16, iubitorii de folclor se vor putea bucura și de un recital al lui Văru’ Săndel și al prietenilor săi.

Duminică, distracția o ia de la capăt, sub sloganul „Bihorul petrece”. Cea de-a doua zi a festivalului va cuprinde noi demonstrații culinare, făcute de profesioniști.

Între orele 16-18, pe scena din parcare vor urca artiștii din Orchestra Rapsodia Bihoreană, Cornel Borza și mulți alții, într-o atmosferă cu multă voie bună. Invitat special va fi interpretul Tinu Vereșezan.

Pe parcursul ambelor zile, cei care vor trece pe la ERA Park Oradea vor putea vizita și Târgul de produse locale „FAIN DINing Bihor”.

Vă așteptăm cu drag!

Găsiți mai jos PROGRAMUL evenimentelor. Acesta ar putea suferi mici modificări.

SÂMBĂTĂ – 3 decembrie (BIHOR)

  • 08.00-18.30 Târg de produse tradiţionale
  • 08.00-08.30 Degustare pălincă – CONCURS
  • 10.00-10.30 Deschidere festivă
  • 10.30-10.40 LANSARE IMN (Văru’ Săndel & Echipa D’ALE PORCULUI)
  • 10.40-11.30 Demonstrație-record STAR STONE
  • 11.30-12.30 Degustare toroş – CONCURS
  • 12.30-13.30 Degustare cârnaţi şi caltaboşi – CONCURS
  • 13.30-14.30 Degustare preparate speciale – CONCURS
  • 14.30-16.00 Demonstraţii de artă culinară – PREZENTARE
    • chef Ciprian NICOLESCU (Comtim)
    • chef Mircea GROZA (Poveștile socăciței)
    • chef Nina RUS (Dezlegare la pește)
  • 15.00-16.00 SPECTACOL DE DANS ȘI MUZICĂ: ASOCIAȚIA „FOLCLOR FĂRĂ FRONTIERE”
  • 16.00-18.00 SPECTACOL DE DANS: Darius MABDA – CÂȘTIGĂTORUL ROMÂNII AU TALENT 2022; RECITAL: VĂRU’ SĂNDEL
  • 18.00-18.30 Festivitate de premiere

DUMINICĂ – 4 decembrie (ROMÂNIA)

  • 08.00-18.30 Târg de produse tradiţionale
  • 08.00-08.30 Degustare țuică/ pălincă – CONCURS
  • 12.30-13.30 Degustare cârnaţi şi caltaboşi – CONCURS
  • 13.30-14.30 Degustare preparate specifice/ speciale – CONCURS
  • 14.30-15.00 Demonstraţii de artă culinară – PREZENTARE
  • 15.00-16.00 RECITAL: NATY LOVES MONDAY
  • 16.00-18.00 RECITAL: Ansamblul folcoric Nuntașii Bihorului”, Orchestra Rapsodia Bihoreană (dirijor prof. Liviu BUȚIU), Grupul vocal Lioara, Teodora ȘANDRU, Florica RUJA, Ioana URS, Cornel BORZA – TINU VEREȘEZAN
  • 18.00-18.30 Festivitate de premiere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *