Bărbat rănit în urma unui incendiu produs într-o localitate din judetul Bihor
Stiri Bihor

Bărbat rănit în urma unui incendiu produs într-o localitate din judetul Bihor

Duminică, 01 martie a.c., pompierii militari din cadrul Stației Ștei au intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat unui bărbat și pentru stingerea incendiului produs în locuința acestuia.

Apelul care sesiza izbucnirea unui incendiu la o gospodărie din localitatea Băleni, a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor, în jurul orei 19.15, moment în care, pentru gestionarea evenimentului semnalat, au fost alertate forțele de intervenție ale Stației de Pompieri Ștei, care au intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și cu ambulanța SMURD din cadrul subunității.

Ajunși la adresa indicată de apelant, pompierii militari paramedici au acordat primul ajutor calificat proprietarului locuinței, care s-a rănit încercând să aprindă focul în sobă cu benzină, iar echipajul de stingere a localizat și lichidat cu operativitate incendiul ce se manifesta în dormitorul locuinței, reușind să împiedice propagarea flăcărilor la celelalte încăperi ale casei. După acordarea îngrijirilor necesare bărbatului, în vârstă de 44 de ani, care a suferit arsuri de gradul 2 la două degete de la mâna dreaptă, pompierii militari paramedici l-au transportat la Camera de Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal Beiuş.

În urma evenimentului, generat, cel mai probabil, de modul greșit de aprindere a focului, au ars două corpuri de mobilier, o ușă din lemn, circa un metru pătrat parchet și aproximativ patru metri pătrați izolație polistiren.

Foto: arhiva

loading...